În ultima perioadă, se observă o activizare fără precedent a Chişinăului în direcţia stabilirii bunelor relaţii cu Comratul şi cu Tiraspolul. Pe de altă parte, şi administraţia de la Tiraspol, dar şi noul Başcan al Găgăuziei, Irina Vlah manifestă o largă deschidere în relaţia cu Chişinăul. Şi toate acestea au loc pe fonul apariţiei unor opinii exprimate de anumiţi jurnalişti şi analişti precum că în scurt timp s-ar putea ajunge la decizia de constituire a unei federaţii în baza a trei subiecţi: Moldova, Găgăuzia şi Transnistria.

Ideea unei federaţii în baza acestor trei subiecţi nu este una nouă. Pentru prima dată ea a apărut la finele anului 2003, fiind prevăzută de aşa-numitul Memorandum Kozak, pe care Preşedintele de atunci, Vladimir Voronin a refuzat să-l semneze în ultimul moment, astfel anulînd în ultimul moment preconizata vizită la Chişinău a liderului de la Kremlin, Vladimir Putin. Atunci, s-au vehiculat mai multe idei de ce Vladimir Voronin a procedat astfel. În timp ce Preşedinţia dădea de înţeles că acel Memorandum avea prevederi contrare Constituţiei Republicii Moldova, opoziţia vorbea despre implicarea Occidentului, care, folosind unele informaţii incomode Preşedintelui de atunci despre unul din membrii familiei sale, l-ar fi determinat să renunţe în ultimul moment la semnarea unui document ce ar fi condus la consolidarea poziţiilor Rusiei în această regiune a Europei. De asemenea, se vehicula destul de intens ideea că Preşedintele Voronin a refuzat semnarea Memorandumului Kozak sub presiunea unor posibile proteste masive ale opoziţiei, care deja demarase anumite acţiuni în acest sens. Aşa sau altfel, dar după aceasta au urmat cîţiva ani extrem de dificili în relaţiile moldo-ruse, marcate de tensiuni politice şi de primele embargouri cu caracter comercial-economic. Tot atunci, s-a atestat o acutizare a relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol, dar şi unele tensiuni în relaţia Chişinău-Comrat, care şi-au lăsat amprenta şi asupra anilor ulteriori.

Acum, îmbunătăţirea evidentă a relaţiilor Chişinău-Tiraspol, pe de o parte, şi a relaţiilor Chişinău-Comrat, pe de altă parte, de rînd cu informaţiile despre o posibilă federaţie în viitorul apropiat, dă de gîndit. Or, se ştie că atît administraţia de la Tiraspol, cît şi noul Başcan al Găgăuziei au o relaţie excelentă cu Moscova. Aceasta pentru că Transnistria, dacă şi mai rezistă pînă în prezent din toate punctele de vedere, e numai meritul Rusiei, care continuă să-i acorde ajutor pe multiple planuri. În acelaşi timp, nu este un secret că Irina Vlah a ajuns Başcan al Găgăuziei din primul tur graţie implicării masive a Rusiei, inclusiv prin delegarea unor politicieni arhicunoscuţi în spaţiul ex-sovietic să-i acorde sprijin prin vizite întreprinse la Comrat.

În aceste condiţii, apare întrebarea: Dar ce atitudine ar putea avea Chişinăul şi partenerii săi occidentali faţă de o eventuală Federaţie. Or, spre deosebire de anul 2003, datele problemei sînt total diferite şi acestea au fot schimbate totalmente de războiul din Ucraina, care a readus în prim plan şi discuţiile despre proiectul Novorusia – un nou stat care are putea cuprinde regiuni ale Ucrainei şi Republicii Moldova. Dacă pînă la războiul din Ucraina era greu de crezut că acţiuni militare de aşa amploare sînt posibile în Europa secolului XXI, acum despre repetarea scenariului ucrainean în alte regiuni din spaţiul ex-sovietic, inclusiv în Republica Moldova, se vorbeşte practic deschis şi la cel mai înalt nivel. Iar aceasta, vreai nu vreai, dar impune o anumită „flexibilitate” în abordări atît din partea factorilor de decizie de la Chişinău, cît şi din partea partenerilor occidentali.

Întîmplător sau nu, dar puterea de la Chişinău, de rînd cu îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia, dar şi cu Comratul şi Tiraspolul, este mai moderată în aprecieri atunci cînd vorbeşte despre viitorul relaţiilor sale cu Bruxelles-ul, inclusiv despre depunerea unei cereri de aderare la UE. La rîndul lor, partenerii occidentali vorbesc parcă mai timid despre integrarea europeană a Republicii Moldova, încurajînd Chişinăul să continue acţiunile în acest sens, dar tot timpul indicîndu-i să nu uite şi de Transnistria, chiar dacă acesta este un teritoriu în afara cîmpului constituţional al Republicii Moldova. Probabil, punînd pe un cîntar un nou război în spaţiul ex-sovietic cu ulterioara apariţie a unui nou stat (chiar şi dacă nerecunoscut), iar pe alt cîntar integrarea europeană a Republicii Moldova, occidentalii ar înclina mai degrabă să jertfească integrarea europeană. Deşi, aceasta ar putea să fie şi o părere greşită.

Nu este exclus ca marile puteri să fi ajuns deja la un acord în privinţa Republicii Moldova, iar acesta să rezide în conservarea actualei situaţii, adică să lase oficial RM să-şi continue calea de integrare europeană, iar neoficial să o ţină în suspans. Dar, la fel, nu este exclus că s-a ajuns la concluzia că, decît un nou război, mai bine federalizarea Republicii Moldova. Şi atunci devine clar de unde atîta deschidere din toate direcţiile în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol şi Chişinău şi Comrat. Dacă e valabil cel de-al doilea scenariu, în scurt timp vom vedea noi evoluţii în aceste relaţii, dar şi anumite atitudini, reacţii, poziţii ale factorilor de decizie internaţionali, vizaţi direct de această problemă.

Dumitru Spătaru