Prim-ministrul Chiril Gaburici a efectuat astăzi o vizită la Ministerul Finanţelor, unde a discutat cu angajaţii Serviciului Fiscal de Stat despre activitatea instituției, pe parcursul anului trecut, precum şi despre obiectivele pentru anul 2015, transmite CURENTUL.
Potrivit şefului SFS, Ion Prisăcaru, în 2014, încasările totale la bugetul public naţional au constituit suma de 23410,6 mil.lei, ceea ce reprezintă 107 la sută faţă de sarcina de încasare şi este cu 17 procente maimult decât în anul precedent. Rezultatul se datorează lărgirii spectrului de servicii acordate contribuabililor şi măsurilor de conformare fiscală.
„Şi în primele luni ale anului curent sarcina de acumulări la bugetul public naţional a fost realizată în proporţie de 109 procente, asigurând o creştere a veniturilor bugetare pentru perioada respectivă a anului precedent cu 15 la sută”, a mai menţionat Ion Prisăcaru.
Cât despre obiectivele pentru anul curent, şeful SFS a menţionat că acestea se referă la promovarea utilizării serviciilor electronice, precum depunerea declaraţiei, factura electronică etc., dar şi promovarea civismului fiscal.
Prim-ministrul Chiril Gaburici i-a încurajat pe angajaţii Serviciului Fiscal de Stat să vină cu iniţiative, care ar contribui la atingerea obiectivelor.
„Vin din domeniul afacerilor şi, atunci când eram încadrat în business, tot timpul mi-am dorit să văd un partener în Serviciul Fiscal de Stat şi nu doar un organ de control. Independenţa activităţii Serviciului Fiscal de Stat este un factor foarte important. Toţi agenţii economici trebuie să fie tratați în mod egal. Toţi au aceleaşi drepturi şi obligaţiuni. Vă îndemn să fiţi echitabili”, a spus în concluzie Premierul.
În cadrul evenimentului, au fost înmânate două diplome „Contribuabil cu grad înalt de credibilitate”, şi alte două – pentru cei mai buni contabili profesionişti.
Adrian Platon