Premierul Chiril Gaburici a avut o întrevedere, la Bruxelles, cu Petras Auštrevičius, membrul Comitetului pentru afaceri externe al Parlamentului European, Raportorul PE pentru Acordul de Asociere, transmite CURENTUL.
„Suntem conştienţi de importanţa realizării eficiente a prevederilor Acordului de Asociere pentru avansarea spre etapa finală a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova şi pentru obţinerea statutului de ţară-candidat, ceea ce ulterior va permite iniţierea negocierilor de aderare”, a menţionat Prim-ministrul.
Chiril Gaburici a ţinut să menţioneze interesul constant al oficialului european pentru Republica Moldova, ceea ce probează angajamentul real pentru a susţine parcursul european al ţării noastre.
„Vom conta, în acest sens, şi pe experienţa pe care dumneavoastră aţi acumulat-o fiind plenar implicat în procesul de negociere a aderării Lituaniei la UE, ţară cu care Republica Moldova a stabilit o cooperare bilaterală foarte bună în domeniul integrării europene”, a adăugat Chiril Gaburici.
Petras Auštrevičius a confirmat sprijinul UE pentru parcursul european al Moldovei şi disponibilitatea de a acorda asistenţa necesară pentru realizarea reformelor de modernizare a ţării.
Europarlamentarul lituanian Petras Auštrevičius este autorul Raportului despre avantajele asocierii și reformele făcute de Republica Moldova, care a fost prezentat Parlamentului European în luna noiembrie 2014. Atunci, el s-a arătat foarte mândru de faptul că „Moldova se află în plutonul din frunte al partenerilor europeni și că este un exemplu de bună realizare a reformelor politice și socio-economice”. După audierea raportului, deputații din Parlamentul European au aprobat cu majoritate de voturi Acordul de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova.
Adrian Platon