[ X ]
Chiril Gaburici: Este nevoie de asistența experților internaționali și experiența altor state
15 Mai

Cunoaștem ce trebuie să facem, dar la capitolul cum trebuie să facem încă avem probleme. Declarații în acest sens au fost făcute de premierul Chiril Gaburici, după ședința cu reprezentanții societății civile, în care au fost discutate mai multe inițiative anticorupție, transmite CURENTUL.

Chiril Gaburici a spus că au fost propuse inițiative ce țin de reforma Procuraturii și funcționalitatea acesteia; excluderea imunității pentru toți; reformarea CNI, CNA și a poliției; crearea unui comitet anticorupție din membri ai Guvernului, Parlamentului, Președinției și societății civile; relansarea Consiliului Național de Participare și altele.

Premierul a spus că toate aceste subiecte au fost dezbătute cu reprezentanții societății civile și că discuțiile vor continua.

De asemenea, Gaburici a afirmat că inițiativele vor fi prezentate partidelor și fracțiunilor, iar atunci cînd nu va fi susținere, va apela la suportul societății civile și al presei.

Referindu-se la implementarea inițiativelor anticorupție, oficialul a declarat că este nevoie de asistența experților internaționali și experiența altor state.

La rîndul lor, reprezentanții societății civile au apreciat inițiativele drept unele de prevenire a corupției.

“Sunt niște inițiative care ar putea diminua nivelul de corupție de la noi, dar nu sunt sigur că există suport politic pentru acestea și se pare că vor fi adoptate prin asumarea răspunderii de către Guvern”, a menționat Arcadie Barbăroșie, director executiv al Institutului de Politici Publice.

În același context, el a spus că inițiativele sunt ca “pe muchie de cuțit”, dar a apreciat pozitiv ceea ce se propune.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților