La Ministerul Apărării s-a desfăşurat astăzi ceremonia consacrată Zilei Drapelului de Stat. Sfinţirea Drapelului de Stat, arborarea tricolorului pe catarg şi defilarea gărzii de onoare au fost elementele cheie ale evenimentului, la care a participat prim-ministrul Chiril Gaburici, cabinetul de miniştri, militari şi angajaţi civili ai Armatei Naţionale, transmite CURENTUL.
Prim-ministrul Gaburici i-a felicitat pe toți cei prezenți cu prilejul Zilei Tricolorului, menționînd că Drapelul de Stat este un simbol care ne uneşte, care ne face să gîndim la fel, ne inspiră patriotism şi determinare de a ne apăra Patria, Republica Moldova.
„Drapelul nostru ar trebui să ne unească şi mai mult în contextul situației geopolitice actuale. Vreau să fim demni de acest simbol al țării noastre şi să-l purtăm cu onoare şi mîndrie”, a subliniat Chiril Gaburici.
Ministrul Apărării, Viorel Cibotaru, a declarat, în cadrul ceremoniei, că la cea de-a 25-a aniversare de la ziua cînd tricolorul în albastru, galben şi roşu a devenit Drapelul de Stat al Republicii Moldova, Armata Naţională aduce onorul tricolorului – simbolul unităţii naţionale, independenţei şi suveranităţii statului nostru.
„Tricolorul a fost purtat cu mîndrie de militarii moldoveni în misiunile de menţinere a păcii în Irak, Liberia, Sudan, Coasta de Fildeş, Georgia, Kîrgîzstan, iar acum şi în Ucraina”, a spus Viorel Cibotaru.
Tot pe 27 aprilie, Orchestra Prezidențială evoluează în Piața Marii Adunări Naționale cu un defileu, iar orchestrele militare prezintă programe concertistice în grădinile publice. De asemenea, ceremonii festive cu arborarea drapelului Republicii Moldova au loc în toate unităţile militare ale Armatei Naţionale.
Tricolorul a fost desemnat drapel oficial al Republicii Moldova la 27 aprilie 1990. Pe 23 aprilie 2010, Legislativul a declarat această dată drept „Ziua Drapelului de Stat”.
Adrian Platon