[ X ]
Chiril Gaburici: Avem restanțe la capitolul implementarea Acordului de Asociere RM-UE
25 Mai

Premierul Chiril Gaburici a cerut astăzi, în cadrul ședinței operative a Executivului, intensificarea realizării prevederilor Planului Naţional de către insituţiile responsabile. Solicitarea a fost făcută după ce ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a prezentat rezultatele Summitului de la Riga, care s-a desfășurat în perioada 21-22 maicurent, transmite CURENTUL.

Potrivit ministrului, Republica Moldova rămâne lider printre țările Parteneriatului Estic (PaE) la capitolul implementarea reformelor și îndeplinirea prevederilor Planului de implementare a Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

În context, Prim-ministrul Chiril Gaburici a solicitat convocarea unei ședințe la care să se discute amănunțit asupra prevederilor pe care Republica Moldova urmează să le realizeze.

„Avem restanțe la capitolul implementarea Acordului de Asociere RM-UE. Tebuie să intensificăm realizarea sarcinilor prevăzute în acest Planul Național. De aceea, vom convoca o ședință separată pentru a analiza care este situația la moment și rog, toate ministerele și instituțiile, să revizuiască planurile sectoriale ce țin de implementarea Acordului și să prezinte acțiunile ce urmează a fi realizate”, a subliniat Premierul.

Planul Naţional de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE pentru 2014-2016 reprezintă instrumentul de bază pentru monitorizarea procesului de integrare europeană în perioada vizată şi include acţiunile necesare de a fi realizate de către instituţiile responsabile conform fiecărui articol/prevedere, precum şi Anexe ale Acordului de Asociere, inclusiv a părţii privind Zona de Comerţ Liber în termenii indicaţi  şi cu specificarea resurselor financiare necesare în acest sens.

În altă ordine de idei, Chiril Gaburici a cerut ca inițiativele legislative sau hotărârile de Guvern, incluse pe lista suplimentară a ordinii de zi a ședinței Executivului, să nu mai fie acceptate fără a fi avizate de toate instituțiile responsabile.

„Nu voi mai accepta proiectele care vin la Guvern în ultimul moment, iar membrii Cabinetului de miniștri nu au reușit să le vadă. Nu trebuie să aprobăm în fugă proiectele, dar să ținem cont că acestea trebuie să fie calitative. Vrem să avem calitate în Guvern”, a reiterat Prim-ministrul.

Totodată, Premierul a atenționat membrii Cabinetului de miniștri să execute indicațiile venite de la Cancelaria de Stat. „Avem un sistem de control privind monitorizarea și asigurarea executării indicațiilor pe care le primiți. Vă rog să-l verificați sistematic”, a spus Chiril Gaburici.

În cadrul ședinței operative de astăzi, miniștrii au prezentat acțiunile ce urmează a fi întreprinse de fiecare instituție în săptămâna curentă. Ședința operativă a Cabinetului de miniștri a avut loc la Ministerul Finanțelor.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților