Ieri, la sediul Misiunii OSCE de la Chişinău, a avut loc prima întrevedere din acest an a reprezentanţilor politici în procesul de reglementare transnistreană de la Chişinău şi Tiraspol, Victor Osipov şi Nina Ştanski, transmite CURENTUL.
În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte de interes major pentru populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului, dar şi perspectivele procesului de reglementare a conflictului transnistrean.
Victor Osipov a reiterat intenția Guvernului de a da un impuls pozitiv tuturor formatelor de dialog şi a subliniat importanţa continuării negocierilor în cadrul formatului „5+2″ şi activizarea grupurilor de lucru sectoriale.
În acest sens, s-a convenit ca pe data de 20 martie să aibă loc o reuniune a coordonatorilor grupurilor de lucru, cu participarea reprezentanților politici. În cadrul ședinței vor fi organizate și câteva sesiuni speciale pe domeniile de interes major.
Totodată, Victor Osipov a menţionat necesitatea de a renunța la acțiunile contraproductive şi de a îndrepta efortul participanților la proces spre rezolvarea problemelor care afectează populația, agenții economici și comunitățile locale. Reprezentantul Chişinăului a declarat că interesul primordial al autorităţilor moldoveneşti în procesul de reglementare este de a crea condiţii favorabile de viață şi activitate pentru populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului.
De asemenea, reprezentanţii politici au discutat posibilitatea organizării în timpul apropiat a unei întâlniri dintre prim-ministrul Republicii Moldova și liderul transnistrean.
Adrian Platon