[ X ]
Chiril Gaburici: Angajarea răspunderii este o necesitate stringentă pentru cetăţeni şi ţară
9 Aprilie

Premierul Chiril Gaburici a prezentat astăzi în plenul Parlamentului pachetul de legi pentru care, ieri, Guvernul şi-a asumat răspunderea, transmite CURENTUL.

Este vorba de Legea privind politica bugetar-fiscală, Legea privind Bugetul de Stat, Legea privind bugetul asigurărilor sociale şi Legea privind fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

„Situaţia economică în care se află ţara este una foarte dificilă. Astfel aşteptările pentru acest an sînt mai puţin optimiste. Acum trebuie să luam decizii ferme pentru a stabiliza situaţia. Pentru aceasta este nevoie ca instituţiile statului să fie pe deplin funcţionale. Angajarea răspunderii este o necesitate stringentă pentru cetăţeni şi ţară.

Mai mult, prim-ministrul a prezentat şi principalele argumentele de ce Guvernul a recurs la procedura de angajare a răspunderii în faţa Legislativului.

„Bugetele prevăd un şir de investiţii. De asemenea, legislaţia fiscală afectează direct activitatea agenţilor economici. Unele aspecte ale negocierilor cu partenerii de dezvoltare sînt condiţionate de adoptarea bugetelor. În lipsa unui buget instituţiile statului care se ocupă de implementarea reformelor nu pot intra în procesul de achiziţii”, a conchis Chiril Gaburici.

CURENTUL.m precizează: Proiectele respective de legi vor intra în vigoare dacă în decurs de trei zile după publicarea lor în Monitorul Oficial nu va fi depusă vreo moţiune de cenzură.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților