Pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, alegătorii de peste hotare vor semna pentru abţinerea de la vot multiplu direct în listele electorale. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală, în cadrul şedinţei de ieri, transmite CURENTUL.
Potrivit sursei, listele electorale de bază şi cele suplimentare pentru secţiile de votare din afara ţării vor fi completate cu o rubrică nouă ce va avea următorul conţinut „Semnez, conform art.53 alin (31) din Codul electoral şi declar pe propria răspundere că mă voi abţine de la votarea multiplă”.
Astfel, cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot aflaţi peste hotare vor semna în lista electorală, în dreptul numelui său de două ori: iniţial pentru declaraţia prin care se abţin de la votarea multiplă, iar ulterior, pentru faptul înmînării buletinului de vot de către un membru al biroului electoral.
Conform spuselor preşedintelui CEC, Iurie Ciocan, cei care nu vor semna declaraţia prin care se abţin de la votarea multiplă, nu vor putea vota.
Amintim, că pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie, au fost constituite 95 de secţii de votare peste hotare, adresele acestora fiind accesibile pe paginile web ale Comisiei Electorale Centerale www.cec.md şi www.voteaza.md .
Adrian Platon