Deseori, urmăresc schimburile dure de replici, criticele şi acuzaţiile pe care şi le aduc reciproc reprezentanţii instituţiilor media din Moldova, dar şi atitudinea, comportamentul anumitor jurnalişti şi instituţii media în raport cu politicienii. Fiecare dintre cei implicaţi în astfel de conflicte pretinde că are dreptate, iar cel care se află de cealaltă parte a baricadelor – nu are dreptate.

Nu mă apuc să-i pun pe toţi în acelaşi rînd (pentru că unii dintre cei implicaţi în astfel de conflicte pot fi numiţi „jurnalişti” doar strict convenţional) şi nu mă apuc să-i măsor pe toţi cu aceeaşi riglă (pentru că nu cred că am acest drept). Dar, totuşi, aş vrea să împărtăşesc unele observaţii şi concluzii pe care le am în raport cu această situaţie.

Din start, aş vrea să spun că presa din Moldova nu poate fi considerată un tot întreg sau, cum îi mai spun unii, „a patra putere”. Avem minimum patru tipuri de presă şi de jurnalişti în Moldova şi aceste categorii au tot atîtea în comun cam cît au planeta Pămînt şi planeta Marte. Fiecare categorie îşi are propriile reguli, propriile principii, propriile viziuni etc. şi fiecare e convins că anume ceea ce face el e adevărata presă. Dar, să le luăm pe rînd.

Prima categorie este presa care susţine puterea. Nu este un secret că aceasta e cea mai numeroasă. De dimineaţă pînă seara, iar în unele cazuri şi noaptea, această presă face preponderent două lucruri: „lustruieşte” puterea şi îi „murdăreşte” pe toţi acei care, dintr-un motiv sau altul, nu convin puterii. Ponderea jurnalismului pe care-l fac ei (ceea ce nu se referă la „lustruirea” puterii şi la „murdărirea” oponenţilor), la o estimare brută, reprezintă cam o pătrime din ceea ce produc reprezentanţii respectivei categorii.

A doua categorie este presa care susţine deschis opoziţia. Şi aici vreau să fac o remarcă importantă: nu vorbesc despre presa în opoziţie cu puterea, pentru că, logic, fiecare instituţie media, într-o măsură oarecare, trebuie să fie în opoziţie faţă de putere. Altfel ce cîine de pază al societăţii ar mai fi presa? Aici mă refer la presa care nu doar e în opoziţie cu puterea, ci şi „lustruieşte” la greu imaginea anumitor forţe de opoziţie, iar făcînd acest lucru depăşeşte de multe ori anumite limite considerate normale pentru presă.

A treia categorie de presă sînt beneficiarii de granturi americane, române, din partea diferitor structuri europene sau a anumitor donatori internaţionali. Această categorie de presă este mult mai aproape decît primele două categorii de ceea ce se numeşte presă în adevăratul sens al acestui cuvînt (pentru că nu depinde de factori de decizie sau de careva forţe din ţară). Totuşi, aceste instituţii media activează mai mult ca nişte ONG-uri, dar nu ca nişte structuri media moderne şi, dacă la un moment dat ar fi lipsite de finanţare în cadrul diferitor proiecte, pur şi simplu ar „muri” ca instituţii media.

A patra categorie (şi aceasta e cea mai puţin numeroasă) este presa care încearcă să existe ca afacere, fără a depinde nici de putere, nici de opoziţie, nici de donatorii externi. Reprezentanţii respectivului tip de presă îi tratează pe toţi egal (şi pe cei de la putere, şi pe cei din opoziţie) şi încearcă să atragă puţinele resurse rămase necontrolate pe piaţa autohtonă a publicităţii pentru a supravieţui. Deocamdată, parcă reuşeşte, dar nu e clar cît timp va mai rezista încă.

Astea sînt observaţiile pe care le am şi pe care le-am expus cu riscul de a supăra unii colegi de breaslă. Dar, totuşi, cineva trebuie să spună şi aceste lucruri.

Apropo, dacă aveţi idei la această temă, portalul nostru e dispus să le publice.

Dumitru Spătaru