Interesul naţional al Republicii Moldova este integrarea europeană. Declaraţia îi aparţine preşedintelui Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, transmite CURENTUL.
„În doar cîteva luni vom încheia mandatul actual. A fost unul greu, complicat, responsabil nu doar pentru PLDM, dar pentru toate partidele care şi-au asumat actul guvernării. Mai presus de opiniile pe care le împărtăşim stă interesul naţional. Acest interes naţional se rezumă la două cuvinte: integrarea europeană”, a spus Vlad Filat.
În context, ex-Premierul este convins că după semnarea Acordului de Asociere cu UE, Republica Moldova va primi o perspectivă cladă de aderare la Uniunea Europeană.
„Trăim momente deosebite şi doar noi le putem transforma în pagini de istorie pentru generaţiile viitoare. Cetăţenii moldoveni vor deveni cu adevărat liberi cînd procesul de integrare europeană va fi unul ireversibil”, a conchis Vlad Filat.
Curentul.md aminteşte că Republica Moldova va semna Acordul de Asociere cu UE pe 27 iunie 2014, la Bruxelles.
Adrian Platon