„Mă bucur să văd primele rezultate pozitive ale deschiderii pieţei europene pentru produsele moldoveneşti”. Declaraţia a fost făcută de Cecilia Malmstrom, Comisar European pentru Comerţ, în cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul în exerciţiu, Iurie Leancă, la Bruxelles, transmite CURENTUL.
„Este important ca Republica Moldova să folosească la maximum contingentele de export pe care le are pe piaţa europeană și să își diversifice pieţele de desfacere. Ne aşteptăm ca tot mai mulţi fermieri să simtă avantajele aduse de Acordul de Liber Schimb”, a declarat Comisarul European.
Oficialii s-au referit şi la decizia Parlamentului European, care a aprobat ieri o rezoluţie ce deschide şi mai mult piaţa comunitară pentru merele, prunele și strugurii moldovenești. Astfel, va fi permis importul fără taxe a 40 de mii de tone de mere, a zece mii de tone de struguri de masă şi a zece mii de tone de prune din Moldova.
În context, Iurie Leancă a mulţumit pentru susţinerea constantă din partea Comisarului Cecilia Malmstrom.
„Pentru noua guvernare prioritară va fi punerea în aplicare a prevederilor Acordului de Liber Schimb şi creșterea competitivităţii, astfel încât calitatea acestora să nu difere de cea a altor bunuri europene”, a precizat şeful Executivului de la Chişinău.
CURENTUL.md precizează: În lunile septembrie-octombrie, primele două luni de la intrarea provizorie în vigoare a Acordului de Asociere, s-a constatat o creștere substanţială a exporturilor pe piața europeană. Astfel, exportul de vinuri a crescut cu 26 la sută, cel de cereale cu 77 procente, cel de mere s-a majorat de 2,7 ori, de prune de 8,1 ori şi de 5,8 ori a sporit comerţul de struguri de masă. Ţările de destinaţie au fost în principal România, Bulgaria, Cehia, Polonia, Suedia, Estonia şi Spania.
Adrian Platon