În această săptămînă, în spaţiul public a fost „aruncată” o idee care a atras imediat atenţia celor ce se interesează de politică în Moldova – instituirea unui regim prezidenţial, ca soluţie de alternativă pentru Moldova. Dincolo de argumentele invocate oficial în susţinerea acestei idei (că aceasta e o necesitate în lumina deciziei Curţii Constituţionale din 4 martie 2016, că astfel s-ar asigura o separare eficientă a puterilor în stat, că doar pe această cale şeful statului nu va fi un instrument în mîinile Parlamentului etc.), la nivel neoficial se vorbeşte despre cu totul alte interese ce ar fi camuflate „în spatele” ideii respective.

Prima presupunere care se face în acest sens este că cineva testează opina publică din Moldova, încercînd să vadă ce părere au oamenii despre această idee. Dacă se va dovedi că ea se bucură de succes (iar motive pentru a presupune asta sînt suficiente şi pentru a ne convinge este suficient să ne amintim de referendumul din 1999 cînd majoritatea participanţilor au optat pentru un sistem prezidenţial de guvernare), atunci în baza ei se poate de făcut o întreagă campanie. Adică, ideea respectivă ar putea deveni tema de campanie de bază a unuia din candidaţii la funcţia de Preşedinte, care acum încă nu e sigur pînă la capăt dacă aceasta ar presupune doar beneficii sau şi anumite riscuri.

A doua presupunere este că enunţarea ideii respective este doar primul acord dintr-un amplu scenariu ce va fi desfăşurat în Moldova în lunile următoare, iar finalitatea acestuia ar urma să fie un referendum în ziua alegerilor prezidenţiale. Chipurile, neştiind încă cine va deveni Preşedinte al Republicii Moldova, oamenii îşi vor da votul pentru idee în general, fără a o lega de o persoană concretă. Astfel, s-ar netezi drumul spre consolidarea rolului Preşedintelui în societate fără a trezi mari suspiciuni şi fără a provoca acuzaţii de tentativă de instaurare a dictaturii.

A treia presupunere care se face în acest context este că cineva avea nevoie de „aruncarea” unei teme de discuţii în societate ce ar suscita un interes sporit. Iar calculului este simplu: discutînd tema respectivă, oamenii, în general, şi, clasa politică, în particular, nu s-ar concentra pe alte aspecte, care acel cineva menţionat mai sus nu are nici un interes să le scoată în prim plan.

A patra presupunere este că, prin enunţarea acestei idei, la fel ca şi prin decizia Curţii Constituţionale din 4 martie 2016, s-ar urmări scopul dezbinării opoziţiei. În ultima perioadă se observă noi tendinţe de consolidare a opoziţiei – unioniştii s-au aşezat la masa de discuţii comună, partidele pro-europene discută la modul serios despre înaintarea unui candidat comun la Preşedinţie, „Partidul Nostru”, în genere, a propus consolidarea întregii opoziţii, indiferent că e de dreapta sau de stînga, şi înaintarea unui candidat comun la Preşedinţie, care şi-ar asuma din start angajamentul de a dizolva Parlamentul şi de a convoca alegeri parlamentare anticipate. Opoziţia pare să devină din nou unită, ca şi pînă la decizia CC din 4 martie 2016, ceea ce nu convine deloc guvernării, iar o nouă dezbinare o poate provoca doar o idee cu caracter radical, cum este cea privind instituirea regimului prezidenţial.

A cincea presupunere este că acei ce stau în spatele ideii privind introducerea regimului prezidenţial în Moldova vor să creeze o „sperietură”, care să pună în gardă societatea moldovenească. Iar teza de bază a campaniei de „speriere” a oamenilor este: alegerea directă a Preşedintelui nu e doar un lucru benefic, ci constituie şi o premisă pentru instaurarea dictaturii, dacă e să fie privită „la pachet” cu ideea republicii prezidenţiale, care, apropo, era una destul de discutată în perioada cînd şeful statului era ales direct de popor. Iar dacă „sperietura” va prinde, atunci ea va crea fonul perfect pentru o eventuală renunţare la ideea de alegere a şefului statului direct de către cetăţeni şi revenirea la alegerea lui în Parlament. Apropo, în mediul politic, neoficial, se discută destul de insistent că alegerile prezidenţiale directe nu vor avea loc şi că, la moment, urmează doar să se identifice argumentul juridic ce va fi folosit pentru aceasta.

Evoluţia din continuare a evenimentelor va arăta de ce interese s-au condus în realitate cei ce au decis să lanseze respectiva iniţiativă în spaţiul public. La moment, putem constata doar că seminţa a fost aruncată, dar nu e clar încă dacă solul s-a dovedit a fi fertil pentru ca ea să încolţească.

Dumitru Spătaru