Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a primit ieri, o delegaţie formată din membrii Grupului Adunării Parlamentare a OSCE pentru Moldova, care în zilele curente efectuează o vizită de documentare în ţara noastră, cu privire la situaţia actuală şi perspectivele procesului de reglementare transnistreană, transmite CURENTUL.
Cu acest prilej, Gheorghe Bălan a menţionat că eforturile actualului Guvern sînt orientate spre identificarea unei soluţii viabile la problema transnistreană, care să prevadă un statut juridic special pentru Transnistria, în condiţiile asigurării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
Vicepremierul a făcut o trecere în revistă a ultimelor evoluţii în procesul de negocieri, referindu-se la un spectru larg de subiecte care figurează pe agenda de lucru a părţilor, precum şi la rezultatele Conferinței permanente pe probleme politice în procesul de reglementare transnistreană (formatul de negocieri “5+2”), care a avut loc la Berlin în zilele de 2 şi 3 iunie curent. De asemenea, delegaţia a fost informată despre pregătirile pentru viitoarea Conferinţă bavareză „Măsurile de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”, preconizată pentru luna iulie curent.
Gheorghe Bălan a subliniat angajamentul ferm al Executivului de a sprijini locuitorii din regiunea transnistreană prin extinderea spațiilor unice în regiune şi promovarea continuă a măsurilor de consolidare a încrederii, evidenţiind activizarea grupurilor sectoriale de lucru, realizările pozitive, înregistrate în domeniile ecologiei şi educaţiei, dar şi importanţa activizării interacţiunii la nivelul experţilor din domeniile telecomunicaţiilor, transportului auto ş.a.
Parlamentarii europeni au mulţumit pentru dialogul consistent şi au dat asigurări că vor acorda în continuare suportul politic necesar în procesul de soluţionare a problemei transnistrene, cu respectarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.
Viceprim-ministrul a apreciat înalt susţinerea constantă pe care o acordă Adunarea Parlamentară a OSCE ţării noastre în procesul de reglementare transnistreană.
Adrian Platon