[ X ]
Ce l-ar ajuta şi ce l-ar dezavantaja pe Dorin Chirtoacă în preconizatul referendum de demitere a sa
8 Mai

Este o întrebare pe care ar trebui să şi-o adreseze în primul rînd Dorin Chirtoacă şi cei din anturajul său în contextul iniţiativei consilierilor din partidul lui Iurie Leancă privind organizarea unui referendum de demitere a Primarului capitalei în paralel cu alegerile prezidenţiale din 30 octombrie 2016. Aceeaşi întrebare mi-am adresat-o şi eu, în încercarea de a evalua şansele actualului Primar în preconizatul referendum.

Un eventual avantaj al actualului Primar este creşterea rapidă a popularităţii partidelor de stînga şi a unor exponenţi ai acestora, în particular. În lipsa unor alternative reale pe dreapta, mulţi alegători ar putea considera că înlăturarea de la putere a lui Dorin Chirtoacă va însemna automat cedarea Primăriei forţelor pro-ruse. Mai ales că preconizatul referendum ar urma să aibă loc în paralel cu alegerile prezidenţiale, în care stînga politică are mai mari şanse decît dreapta de a-şi promova candidatul în această funcţie. Dorin Chirtoacă nu o dată a fost avantajat de „votul geopolitic” – de fapt toate cele trei mandate de Primar el le-a cîştigat în turul doi anume în baza acestui vot, de aceea avem motive să presupunem că el ar mai putea juca această carte încă o dată.

Al doilea avantaj al său va fi că referendumul e preconizat să aibă loc concomitent cu alegerile prezidenţiale, ceea ce înseamnă că atenţia granzilor politici va fi concentrată în mare parte anume pe acel scrutin. Astfel, putem presupune că atît partidele de dreapta cu pondere, cît şi cele de centru sau stînga vor lăsa cîmpul de luptă pentru primăria capitalei practic în totalitate la mîna lui Dorin Chirtoacă, ei concentrîndu-se pe lupta de bază – cea pentru Preşedinţie.

Al treilea mare avantaj al lui Dorin Chirtoacă este că Partidul Liberal, prim-vicepreşedinte al căruia este, este parte a coaliţiei majoritare. Aceasta, într-un fel, îi asigură spatele lui Dorin Chirtoacă, el fiind sigur că nu va avea surprize, gen dosare în plină campanie electorală sau în ajunul acesteia. De asemenea, aflarea PL în coaliţia majoritară deschide şi anumite oportunităţi în faţa lui Dorin Chirtoacă, spre exemplu o eventuală susţinere masivă a sa în cadrul referendumului de către presa principalului partener de guvernare.

Al patrulea mare avantaj al lui Dorin Chirtoacă îl constituie factorul administrativ apreciabil de care beneficiază el în funcţia de Primar al capitalei. Chiar dacă acesta nu se va manifesta oficial, totuşi, neoficial îşi va face simţită influenţa aşa cum a fost de fiecare dată în alegeri, indiferent de cine s-a aflat la putere la nivel local sau central.

Al cincilea avantaj pentru Dorin Chirtoacă sînt reuşitele în cei nouă ani de mandat în fruntea capitalei. Însă, în acest caz totul depinde de cum va reuşi să capitalizeze politic Dorin Chirtoacă aceste reuşite, dar şi cum va reuşi să le aducă la cunoştinţa publicului larg şi ce metode va folosi pentru a convinge alegătorii.

La capitolul dezavantaje ar fi de menţionat în special două: declinul în care se află PL de ceva timp şi care s-ar putea răsfrînge şi asupra lui Dorin Chirtoacă; gravele acuzaţii ce i-au fost aduse în ultimele luni Primarului şi suspiciunile ce planează asupra sa la capitolul promovarea intereselor personale în domeniul parcărilor, panotajului stradal etc. Dacă între timp Pl îşi va reface poziţiile, iar Dorin Chirtoacă va reuşi să convingă alegătorii că acuzaţiile şi suspiciunile ce planează asupra sa nu sînt întemeiate, atunci el are mari şanse de a ieşi cu faţa curată din preconizatul referendum.

Dumitru Spătaru

Inapoi la arhiva noutaților