[ X ]
Ce cred deputaţii despre candidatul la funcţia de guvernator al BNM, Sergiu Cioclea!
3 Martie

Sergiu Cioclea a fost selectat drept unicul candidat la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). În context, mai mulţi deputaţi s-au expus pe marginea acestei candidaturi, transmite CURENTUL.

Majoritatea din ei au menţionat că, candidatura lui Sergiu Cioclea este una foarte bună.

Mi se pare că de data aceasta comisia a selectat un candidat foarte bun. Urmează să vedem finalitatea acestui proces”, a declarat deputatul liberal-democrat Valeriu Ghileţchi.

„Este cel mai bun candidat pe care l-a avut vreodată Republica Moldova”, a adăugat deputatul democrat Sergiu Sîrbu.

„Eu am întrebări faţă de el. Sînt nişte probleme care trebuie discutate. În sectorul financiar-bancar sînt probleme grave. Cred că se poate descurca, dar trebuie să discutăm. Sînt sceptic faţă de unele recomandări care vin doar dintr-o sursă”, a spus parlamentarul comunist Oleg Reidman.

„Nu îl cunosc personal. Cred că este un specialist bun şi va face faţă provocărilor. Este demn de a ocupa această funcţie. Nu am avut discuţii în fracţiune încă. Urmează să ne convocăm să discutăm”, a afirmat deputatul neafiliat Anatolie Zagorodnîi.

Totodată, liderul Partidului Socialiştilor, deputatul Igor Dodon a spus ferm că nu va vota pentru numirea lui Sergiu Cioclea în funcţia de guvernator al BNM.

„Candidatul la funcția de guvernator al BNM este o persoană profesionistă, problema este că într-un stat capturat chiar și un laureat al Premiului Nobel nu are posibilitatea să schimbe situația în bine. Va primi indicațiile celor care au capturat Republica Moldova. Socialiștii nu vor susține nicio candidatură”, a conchis Igor Dodon.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților