Scrutinul pentru alegerile locale generale a fost unul liber. Despre asta se spune în Declaraţia Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte (CCALC) cu privire la alegerile locale generale din 14 (28) iunie 2015, transmite CURENTUL.
Totodată, CCALC califică aceste alegeri parţial corecte. Potrivit membrilor Coaliţiei, au fost utilizate pe larg resursele administrative, s-au oferit cadouri electorale alegătorilor, au fost intimidaţi mai mulţi alegători, iar unele surse mass-media au reflectat campania electorală făcînd partizanat politic.
În acelaşi timp, membrii CCALC au constatat prezenţa joasă a tinerilor la vot, 25% în primul tur, 18% – turul doi. De asemenea, aceştia au vorbit şi despre numărul mic de tineri incluşi în listele de consilieri.
„Tinerii au participat mai puţin decît ne-am fi aşteptat. Nu a fost nici o intervenţie pentru ai încuraja şi ai convinge să participe la vot. Tinerii doar declarativ sunt o prioritate în programele partidelor”, a declarat Dorin Curoșu, președintele Consiliului Național al Tineretului din Moldova.
În altă ordine de idei, Coaliţia a apreciat pozitiv activitatea Comisiei Electorale Centrale în organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale generale.
Adrian Platon