Legea privind ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană nu contravine Constituţiei RM. O hotărîre în acest sens a fost pronunţată astăzi de Curtea Constituţională a Republicii Moldova, transmite CURENTUL.
Potrivit preşedintelui CC, Alexandru Tănase, sesizarea depusă de Partidul Comuniştilor din R. Moldova a fost respinsă. „Orientarea spre spaţiul valoric democratic european este un element definitoriu al eredităţii constituţionale a Republicii Moldova”, a declarat Tănase.
La rîndul său, deputatul PCRM şi-a exprimat regretul făţă de decizia Curţii.
„A fost ignorată voinţa a cel puţin jumătate din cetăţenii RM. Acordul în varianta în care a fost semnat şi ratificat contravine intereselor RM la capitolul suveranitate şi economie”, a spus parlamentarul.
CURENTUL.md precizează că prezenta hotărîre a Curţii Constituţionale este definitivă şi nu poate fi supusă nici unei căi de atac.
Adrian Platon