În aceste zile, am avut o discuţie destul de interesantă cu un amic, care, deşi de profesie este jurnalist, de cîţiva ani e plecat din presă. Sincer să fiu, nu ştiu cu ce concret se ocupă, dar nici nu mă prea interesează acest lucru. Cert este că, se pare, e interesat de politică, urmăreşte atent tot ce se întîmplă în politică în fiecare zi şi, nu e lipsit de capacitatea de a face concluzii, unele dintre care par reale, iar altele mai degrabă ţin de domeniul fantasticului. Am făcut această mică descriere, pentru că am considerat că anume asta o cere corectitudinea, înainte de a vă reda pe scurt ceea ce mi-a spus el.

„Iată tu scrii despre politică, dar aşa ca moldovenii: adică, s-a întîmplat ceva – scrii şi tu, scriu şi alţii ca tine. Nu s-a întîmplat – nu scrieţi nimic. Dar de ce nu vă puneţi şi voi nişte întrebări? De exemplu, pentru toţi e clar că în Moldova politica e cel mai profitabil business – trăiesc bine chiar şi lideraşii celor mai amărîte partide. Deci, cineva le dă bani pentru ceva! Poate că unora li se dau bani pentru diferite proteste, altora – că se plimbă de dimineaţă pînă seara prin studiourile unor televiziuni şi spun anumite lucruri etc. Nu ţi se pare că există o „casă neagră” a partidelor din Moldova de unde majoritatea acestora primesc bani pentru a-şi juca fiecare rolul său ca toată lumea să creadă că la noi e democraţie?”, m-a întrebat amicul meu.

Nu am ştiut ce să-i răspund pentru că, sincer să fiu, niciodată nu m-am gîndit că acest lucru ar putea fi posibil măcar din punct de vedere teoretic. Ajuns la birou, am accesat un vechi material al Nataliei Morari, încă de pe vremea cînd activa la The New Times şi în care se referea la o astfel de „casă neagră” a Kremlinului, predestinată partidelor din Rusia (pentru cei care vor să citească acest material ataşez şi un link: http://www.compromat.ru/page_21918.htm). Mi-am amintit de acest material după discuţia cu amicul meu. Probabil, el de acolo se inspirase, pentru că, la despărţire, mi-a spus: „Gîndeşte-te şi tu – dacă sistemul politic din Moldova devine tot mai mult asemănător celui din Rusia şi dacă la ei se zice că ar exista sau a existat o „casă neagră” pentru partide, de ce nu ar fi şi la noi aşa ceva?”. Parcă este ceva logică în ceea ce mi-a spus el, dar, totodată, prea fantastic  sună această idee. Şi sincer cred că amicul meu s-a referit la ea pur teoretic, aceasta fiind concluzia la care a ajuns comparînd situaţia politică din Moldova cu cea din Rusia şi citind anumite materiale pe Internet.

Totodată, trebuie să recunosc că, timp de cîteva zile, nu m-am putut gîndi la nimic altceva decît la cele spuse de el. Şi, dacă e să fiu sincer pînă la capăt, m-a îngrozit gîndul că ar putea exista măcar ceva adevăr în cele spuse de amicul meu. Căci, în cine să mai creadă în acest caz bietul alegător, dacă s-ar dovedi că mai multe partide „se hrănesc din aceeaşi treucă”, iar zi de zi joacă spectacol, încercînd să ne convingă că în Moldova este democraţie şi pluripartidism?!

Dumitru Spătaru