În această săptămînă, s-au împlinit patru ani de cînd Președintele Nicolae Timofti a fost învestit în funcție. Cu această ocazie, am studiat cu atenție discursul de la învestirea în funcție a actualului șef al statului și în continuare vă propun să vedem ce s-a realizat din ceea ce a promis Nicolae Timofti.

Atunci, chiar în debutul discursului, el a declarat că nu se pricepe atît de bine la politică, nu a făcut politică și nu crede că o va face nici în viitor. În linii mari, el și-a respectat promisiunea, căci niciodată nu a manifestat susținere față de careva proiecte politice și nici dorința de a face politică pe cont propriu.

Tot atunci, Nicolae Timofti a spus că va face tot posibilul pentru ca Moldova să părăsească calea confruntării și haosului și să pornească pe cea a stabilității, dezvoltării și prosperității. Nu știm concret dacă Președintele a făcut ceva în această direcție, dar cert e că situația actuală la toate aceste capitole nu diferă cu nimic de cea de acum patru ani.

În acel discurs, Nicolae Timofti menționa că alegerea Președintelui nu înseamnă soluționarea tuturor problemelor cu care ne confruntăm, ci creează premise pentru aceasta. Premise într-adevăr au fost create, numai că acestea nu au fost folosite pentru soluționarea problemelor țării.

De asemenea, Nicolae Timofti a invocat arhicunoscuta teză precum că politică mare fac țările mari, iar țările mici trebuie să facă politică deșteaptă. El a menționat că Moldova trebuie să urmeze anume această cale. Pe cît de deșteaptă a fost în realitate politica Moldovei, e greu de spus, cert este însă că, dacă pînă în 2014 și s-au înregistrat unele succese în acest sens, după 2014 situația a degradat atît de mult, încît și efectul acelor succese a fost în mare parte pierdut.

În discursul inaugural Președintele a vorbit și despre necesitatea de a construi relații de bună vecinătate cu România și Ucraina, dar și relații de parteneriat strategic cu Rusia, SUA, Germania etc. Și dacă la acest capitol putem admite că totul a decurs exact așa cum și-a dorit Nicolae Timofti, atunci altă declarație a sa, precum că Moldova trebuie să devină „un veritabil cap de pod între Estul și Vestul Europei” așa și nu a ajuns să fie realitate.

Președintele a mai spus atunci că reforma justiției trebuie să-și găsească continuitatea și finalitatea, deoarece justiția independentă este cheia succesului în alte domenii, menționînd că se impune și reformarea PG, MAI, SIS, CNA, dar și depolitizarea organelor de drept, care este o condiție obligatorie pentru dezvoltarea din continuare a țării. Aici trebuie să facem unele delimitări: reforma justiției, cel puțin oficial, decurge conform strategiei existente în acest sens, deși e departe de finalitate și efectele ei nu se prea resimt; CNA, PG și MAI au fost reformate oficial, dar nu se poate de spus că au devenit mai eficiente; despre reforma SIS – nu se cunoaște nimic, iar la capitolul depolitizarea instituțiilor de drept e dezastru total.

Referindu-se la lupta cu corupția, Președintele spunea că aceasta trebuie să înceapă de la recunoașterea existenței ei și de la stabilirea adevăratelor proporții, precum și că e necesar un efort comun al întregii societăți ca lupta cu corupția să devină cu adevărat eficientă. Dacă și s-au făcut careva pași în această direcție, ei nu reflectă deloc doleanțele exprimate atunci de Nicolae Timofti, corupția rămînînd cea mai mare problemă a RM.

În acel discurs, șeful statului a vorbit și despre sărăcie, menționînd că aceasta era atît de mare încît micile realizări înregistrate se pierdeau pe fonul tabloului general. Șeful statului mai spunea că nu sărăcia generează gravele probleme cu care se confruntă RM, ci alte probleme nesoluționate duc la aprofundarea ei. Dar, din păcate, și după patru ani de mandat ai lui Nicolae Timofti situația a rămas neschimbată.

Tot atunci, Nicolae Timofti a vorbit despre necesitatea de a aduce noi investiții, de a crea noi locuri de muncă, de a dinamiza mediului de afaceri, luîndu-și obligațiunea de a asigura condiții de stabilitate necesare pentru aceasta și de a acorda sprijin reformelor. Dar, indiferent de doleanțele șefului statului, investiții serioase nu au venit, locuri de muncă nu au fost create, reformele au bătut pasul pe loc, iar mediul de afaceri a continuat să degradeze.

Un compartiment important din discursul Președintelui a ținut de relațiile dintre putere și opoziție, iar Nicolae Timofti și-a luat angajamentul de a fi un bun mediator între cele două tabere. Mai mult ca atît, el a promis că va veni cu inițiativa de perfecționare a cadrului legislativ necesar pentru buna activitate a opoziției. Dar, șeful statului așa și nu a venit cu această inițiativă legislativă, iar relațiile dintre putere și opoziție au devenit și mai acute.

Un alt angajament al lui Nicolae Timofti a fost de a deveni un Președinte al tuturor cetățenilor, de a asigura consolidarea societății și concilierea națională. Societatea continuă să fie dezbinată, de conciliere națională nici vorbă nu poate fi și, la fel, a eșuat și visul lui Nicolae Timofti de a fi un Președinte al tuturor cetățenilor.

Un alt vis al șefului statului, care așa și nu a ajuns realitate, a fost că cetățenii vor reveni în țară, satele vor fi din nou populate, iar nivelul de viață va crește.

Iar în finalul discursului de acum patru ani, Președintele promitea că Moldova se va apropia de marea familie a democrațiilor europene și va deveni o țară a oamenilor fericiți. Poate că, pînă în 2014, Moldova și s-a apropiat de marea familie a democrațiilor europene, dar ulterior s-a îndepărtat de ea cu aceeași viteză cu care se apropiase. Cît privește visul că Moldova va deveni o țară a oamenilor fericiți, cred că orice comentarii sînt de prisos.

Iată, în linii mari, care e situația cu îndeplinirea promisiunilor, angajamentelor și viselor Președintelui Timofti anunțate acum patru ani.

Dumitru Spătaru