Parlamentul Republicii Moldova, împreună cu Guvernul şi Consiliul Naţional al ONG-urilor, desfășoară în aceste clipe o ședință comună de lucru, care are drept scop identificarea unor soluții viabile pentru implicarea mai activă a cetățenilor în procesele decizionale atît la nivel legislativ, cît și executiv, transmite CURENTUL.
În debutul ședinței, Președintele Parlamentului, Andrian Candu a declarat că, scopul este de a identifica care sunt problemele de comunicare și de lucru între societatea civilă și Autoritățile Centrale ale RM.
„Am vrea să avem o discuție cu societatea civilă despre cum ar fi mai bine să ne organizăm pe viitor ca să extragem cele mai bune experiențe și să avem cea mai bună comunicare și colaborare între societatea civilă – Guvern – societatea civilă – Parlament. Dacă este cazul – să fie creată o platformă trilaterală. Sunt diverse idei, dar fără societatea civilă nu putem lua o decizie”, a precizat Candu.
La rîndul său, Prim-ministrul RM, Pavel Filip a menționat că, Guvernul este interesat de un dialog absolut constructiv cu societatea civilă.
”Deoarece este un credo al meu, că toate lucrurile merg mult mai ușor atunci cînd există o comunicare largă, profundă și foarte importantă, atunci cînd toți sunt implicați în rezolvarea unei probleme sau alta. Mi-am propus și consider că e destul de necesar să nu avem întrevederi sporadice, dar să creăm acea platformă de colaborare permanentă. Această platformă largă între Parlament, Guvern și societatea civilă, cred că, ar fi bine cel puțin să fie inițiată astăzi”, a punctat Filip.
Andriana Cheptine