[ X ]
Candu: 99,9 la sută dintre lucrări au fost efectuate
30 Octombrie

Viceprim-ministrul, Andrian Candu, ministru al Economiei a vizitat ieri satul Zagarancea, raionul Ungheni și a verificat în ce stadiu se află lucrările la gazoductul Iași- Ungheni, transmite CURENTUL.

Astfel, lucrările de finisare sunt pe ultima sută de metri. În acest context, Andrian Candu a solicitat ca pe parcursul săptămânii viitoare să-i fie prezentate toate actele ce prevăd administrarea și darea în exploatare a gazoductului, pentru a le semna.

 „99,9 la sută dintre lucrări au fost efectuate. Am solicitat să-mi fie aduse actele pentru a le semna săptămâna viitoare. Ulterior, compania Vestmoldtransgaz va solicita de la ANRE să-i fie acordată licența și să fie stabilit tariful pentru transportarea gazului”, a declarat Andrian Candu

Ministrul  a mai adăugat că imediat după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va acorda licență companiei în gestiunea căreia se va afla gazoductul (Vestmoldtransgaz), va fi semnat contractul de furnizare cu o companie din România, care a venit cu o propunere avantajoasă pentru țara noastră.

„Contractul de furnizare a gazului a fost negociat cu o companie din România. Am obținut un preț avantajos pentru țară. Imediat ce va fi semnat și acel contract, va începe livrarea prin acest gazoduct”, a declarat Andrian Candu.

CURENTUL.md precizează: Lucrările de construcţie a conductei de gaz Iaşi-Ungheni au demarat în urmă cu un an, iar costul total al proiectuluic onstituie 26 de milioane de euro, dintre care 7 milioane de Euro reprezintă un grant din partea Uniunii Europene. Gazoductul cu lungimea totală de 43,2 kilometri, are o capacitate de 1,5 miliarde de metri cubi de gaze. 

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților