Cele şapte persoane, dosarele cărora au fost admise la concurs de către Comisia privind alegerea candidaţilor pentru suplinirea funcţiei de judecător la Curtea Constituţională din partea Guvernului, vor fi testate astăzi, 16 noiembrie, la capitolul cunoştinţe teoretice în drept constituţional, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazurile împotriva Moldovei, transmite CURENTUL.
Concursul public începe la ora 12.00, în sala de şedinţe a Guvernului, şi va dura trei ore astronomice. După finalizarea probei, membrii Comisiei vor evalua lucrările şi vor anunţa cine sunt cei care au trecut testul, urmând să fie admişi la cea de-a doua etapă a concursului: interviul public.
Examenul va fi transmis în regim on-line.
Adrian Platon