Anul 2015 în aspect economic a fost un an pierdut. Declaraţia a fost făcută de candidatul la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldova, Valeriu Chiţan, după ce a fost intervietat de Comisia pentru selectarea candidatului la funcția de Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, transmite CURENTUL.
Chiţan a spus că, toată societatea speră ca 2016 să fie un an mai bun decît precedentul.
„2015 în aspect economic a fost un an pierdut. Reformele, stabilitatea financiară, planul anticriză au fost acele dimensiuni la care am apelat şi care trebuie foarte rapid să le implementăm. Acest plan de acţiuni trebuie să fie repus ca o agendă în cadrul dezbaterilor bugetar-fiscal, atît în Guvern, cît şi în Parlament”, a declarat el.
De asemenea, Valeriu Chiţan a fost întrebat cum va întoarce miliardul furat din bănci, dacă va fi numit în funcţia de guvernator.
„A întoarce miliardul este o problemă foarte complexă. La moment nu dispunem de investigaţiile de rigoare. Sînt anumite soluţii pentru a recupera măcar o parte din sumă”, a adăugat el.
Referindu-se la ceilalţi candidaţi la funcţia de guvernator al BNM, Chiţan a avut doar cuvinte de laudă.
„Sînt persoane cu experienţă faţă de care mă atîrn cu respect. Ca viziune avem multe lucruri comune”, a conchis Valeriu Chiţan.
Adrian Platon