[ X ]
Candidat la funcţia de başcan al Găgăuziei: PCRM se mişcă spre autolichidare!
6 Martie

Candidatul la funcția de bașcan al Găgăuziei, Oleg Garizan, cheamă toţi stataliștii moldoveni și patrioții din Găgăuzia să se unească într-un front popular al autonomiei. Despre asta a vorbit Oleg Garizan în cadrul unei conferinţe de presă, transmite CURENTUL.

 

Acesta s-a arătat nemulţumit de faptul că Partidul Comuniştilor nu participă în viaţa politică din Găgăuzia.

 

„PCRM a avut susţinerea majorităţii populaţiei din Găgăuzia. Conducerea PCRM s-a apucat de intrigi şi se mişcă spre autolichidare. Noi, patrioţii Găgăuziei considerăm că trebuie să fim uniţi şi atenţi în tot ce facem”, a declarat acesta.

 

CURENTUL.md precizează: Partidul Comuniştilor din R. Moldova nu are nici şi nu susţine nici un candidat la alegerile başcanului care vor avea loc pe 22 martie 2015.

 

Adrian Platon 

Inapoi la arhiva noutaților