[ X ]
Cadouri de peste 14 milioane de lei pentru poliția din Moldova. Cine este donatorul!
9 Iunie

Ambasada Statelor Unite în Moldova în cooperare cu PNUD Moldova, au donat Centrului Criminalistic laboratoare mobile criminalistice și un sistem portativ de preluare a probelor de pe obiectele mari la locul săvîrșirii crimei, transmite CURENTUL.

Astfel, Centrul Criminalistic din cadrul IGP va fi dotat cu truse biologice, dactiloscopice, universale, traseologice, balistice și dispozitive speciale de măsurare a distanței. De asemenea, a fost donat un cort special pentru examinarea imediată a probelor. Valoarea totală a tehnicii donate este de 720 mii USD, echivalentul a peste 14 milioane de lei.

La ceremonia de înmînare a echipamentului au fost prezenți premierul Pavel Filip, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, reprezentanta PNUD în Moldova, DafinaGherceva și Ambasadorul SUA în Republica Moldova, James Pettit.

Pavel Filip a mulțumit Guvernului SUA și PNUD pentru donația respectivă și a menționat că tehnica primită va facilita munca polițiștilor, astfel încît cetățenii să se simtă în siguranță.

”Guvernul a înțeles că fără o schimbare de mentalitate și fără o schimbare a instrumentelor pe care le utilizează poliția, nici o reformă nu va face modernizarea. Obiectivul prioritar al MAI este ca cetățenii să trăiască mai bine aici în țară, o țară construită în baza valorilor europene. Aceste echipamente sînt un element important pentru a menține ordinea publică, există nevoia ca cetățenii să se simtă protejați. Instrumentarea necesară și aceste laboratoare mobile vor duce la sporirea capacității de muncă și descoperirea infracțiunilor”, a spus prim-ministrul Pavel Filip.

Ambasadorul James Pettit consideră că aceste echipamente sînt importante nu doar pentru a găsi și pedepsi vinovatul crimei, dar și pentru a stabili ce s-a întîmplat de fapt.

”Colectarea și identificarea probelor de la locul crimei sînt imposibile fără examinarea atentă și minuțioasă a locului comiterii infracțiunii. Organizația PNUD, MAI și Ambasada SUA susține dezvoltarea centrului criminalistic, acțiune care este parte a sistemului oferit cu scopul de a promova reforma în domeniul justiției și aplicării legii. Guvernul SUA va sponsoriza acest proiect și în continuare pentru ca Centrul Criminalistic să se dezvolte conform standardelor”, a spus James Pettit.

Prezentă la eveniment, reprezentanta PNUD în Moldova, Dafina Gherceva a declarat că implementarea acestui proiect va spori securitatea și va răspunde așteptărilor și aspirațiilor cetățenilor de a combate criminalitatea.

”Poliția este acea structură care asigură protecția societății. Este crucial ca poliția să fie echipată cu un sistem modern de colectare a probelor. Acesta va permite structurii organelor interne să intervină mai rapid și vor permite ca anchetele să se desfășoare mai precis și eficient”, a spus Dafina Gherceva.

Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan a menționat că poliția se află de trei ani într-un proces continuu de modernizare profesională și acest echipament îi va ajuta să facă față provocărilor.

”Am reușit să atingem rezultate pozitive în acești trei ani de reforme. Avînd drept obiectiv creșterea nivelului de siguranță a cetățeanului, poliția trebuie să-și continue parcursul și să tindă spre noi performanțe. Cu susținerea proiectului PNUD și a Ambasadei SUA, Centrul Tehnico – Criminalistic  și Expertiză Judiciară al IGP va primi opt laboratoare mobile criminalistice care vor fi utilizate de Centrul de Criminalistică, dar și de Inspectoratele de Poliție din țară. Fiecare laborator este dotat cu un număr anumit de truse speciale, a fost procurat și un sistem portativ de prelucrare a urmelor”, a conchis Alexandru Jizdan.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților