[ X ]
Bugetul de stat al Moldovei – mai bogat cu 60 de milioane de euro
25 August

Prima tranșă de bani în valoare 60 de milioane de euro au intrat deja în bugetul de stat al Moldovei. Despre aceasta a anunțat astăzi ministrul Finanțelor Publice al României și ministrul Finanțelor Republicii Moldova, în cadrul unei conferințe de presă,  infomează CURENTUL.

Suma oferită reprezintă un împrumut din partea Ministerului Finanțelor Publice al României, care va trebui rambursată în decurs de patru ani și jumătate.

“Am încercat pe tot acest parcurs să găsim soluții cît mai bune ca acest împrumut să funcționeze și să poată fi eliberat din România către Moldova. Poate că acest împrumut ar fi venit mai înainte, dar trebuia ca în Republica Moldova să fie vizibile anumite schimbări în procesul de reformare, dar totodată și pentru a redobîndi încrederea în Moldova. Deci, prima tranșă de bani în valoare 60 de milioane de euro au intart ieri în bugetul de stat al Moldovei cu o dobînda de 1,45%. Aceasta este  dobînda de piață pe care o are România în acest moment. Rambursarea se va face pe perioada de 4 ani și jumătate”, a spus Anca Dragu.

Ministrul Finanțelor al Republicii Moldova, Octavian Armașu a declarat că, banii reprezintă un împrumut, care vine ca suport bugetar cu o destinație generală, adică vor fi utilizați pentru a acoperi toate tipurile de cheltuieli pe care le avem preconizate pe parcursul anului 2016.

„Dacă pînă astazi noi suportam cheltuieli la nivelul celor mai de bază probleme, cum ar fi salariile, pensiile  și acopeream doar cheltuielile minime pentru a menține funcționalitatea autorităților de stat. Din ziua de astăzi ne putem permite să finanțăm deja și proiectele de finanțare, de reabiliatre a drumului, etc. Au fost deblocate toate procesele de achiziții publice și nu mai avem limitări. Astfel, conform bugetului aprobat pentru anul 2016, noi avem capacitatea de a finanța toate proiectele preconizate pentru acest an”, a declarat ministrul.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților