Misiunea Băncii Mondiale(BM) va elibera un grant, în sumă de 300 mii dolari americani, pentru elaborarea specificaţiilor tehnice în scopul modernizării sistemului informaţional al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. Anunţul a fost făcut de către expertul Misiunii Băncii Mondiale, Specialist superior sector public, Shilpa Pradhan, transmite CURENTUL.
Solicitat de experţii BM să se pronunţe asupra principalelor impedimente în calea modernizării şi eficientizării administrării fiscale, Ion Prisăcaru a menţionat statutul nedefinit al Serviciului Fiscal de Stat, care, în actualele condiţii, nu este o instituţie unitară.
„În Republica Moldova nu există o instituţie unitară responsabilă de administrarea fiscală. Structurile teritoriale ale fiscului au fiecare statut juridic, iar în procesul de colectare a veniturilor sociale este implicată o altă instituţie guvernamentală. Nu cunosc o altă ţară cu o asemenea experienţă”, a declarat Ion Prisăcaru.
De asemenea, şeful autorităţii fiscale a menţionat că proiectul de modernizare şi eficientizare a fiscului nu va crea tensiuni , iar colaboratorii fiscali nu vor fi concediaţi. Printre fenomenele ce împiedică buna activitate a instituţiei, şeful SFS a relevat că fiscul nu dispune de dreptul de a iniţia investigaţii fiscale şi că, spre exemplu, în 2013 doar 8 % din controalele fiscale au fost efectuate din iniţiativa instituţiei, celelalte fiind operate la solicitările MAI, Procuraturii, CNA.
Astfel, pentru a schimba situaţia în bine, Ion Prisăcaru a elaborat un proiect de lege, care va fi propus spre avizare instituţiilor abilitate ale statului, conducerea IFPS acordînd o atenţie deosebită modernizării sistemului informaţional al instituţiei.
La rîndul lor, experţii Misiunii Băncii Mondiale au apreciat iniţiativele conducerii IFPS privind modernizarea şi eficientizarea SFS şi, pe perioada aflării în Moldova, au menţionat că vor depune eforturi susţinute pentru a identifica cele mai bune căi pentru soluţionarea problemelor identificate.
Echipa Băncii Mondiale în domeniul administrării fiscale se află, în perioada 17- 24 februarie 2014, în vizită la IFPS, cu scopul aprecierii situației actuale a administrației fiscale, inclusiv sub aspectul organizării informaționale a sistemului fiscal.
Adrian Platon