Deşi este jurist de profesie, îi place să fie antrenat tot mai des în discuţii politice. Despre aceasta a vorbit bloggerul Corneliu Gandrabur într-un interviu acordat pentru tribuna.md.
Potrivit sursei, îi place mai mult să dezbată subiecte politice decît „să stea cu nasul în teancuri de dosare”.
„Dacă sincer, la politică mă gîndeam înainte să devin jurist. Eram încă la început de facultate, prin 2004, cînd eram antrenat în discuții de acest gen și chiar participam la mai multe ședințe organizate de partide, unde am ascultat atent fiecare politicianş. Pentru mine domeniul politic este aproape, deoarece în mediul în care mi-am făcut studiile, pe lîngă ore, discutam intens despre politică și am avut ocazia să mă întîlnesc cu mulți lideri politici la offline-urile organizate în perioada respectivă”, a declarat bloggerul.
Mai mult, Corneliu Gandrabur susţine că în cazul său, activitatea de jurist şi cea de blogger s-au îmbinat perfect.
„Dacă e să trasăm o linie între activitatea de blogger şi cea de jurist, atunci aș spune că aceste două domenii s-au îmbinat perfect, dezvoltînd în același timp mult mai bine spiritul de analiză și cel de observație. Studiile juridice, dar și cele economice, m-au ajutat foarte mult să pot scrie articole din mai multe domenii și să înțeleg mult mai bine anumite informații puse la dispoziție”, a conchis bloggerul Corneliu Gandrabur.
Adrian Platon