În această săptămînă, Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins iniţiativa de organizare a unui referendum de modificare a Constituţiei în sensul reducerii numărului de deputaţi de la 101 la 71 şi lipsirii acestora de imunitate. Motivul invocat de CEC a fost că nu s-a respectat prevederea legală privind colectarea a minimum 20 de mii de semnături în minimum jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul II. Iniţiatorii referendumului cred însă că CEC a executat o comandă politică a guvernării. Dar, indiferent de motivele reale ce au stat la baza acestei decizii, trebuie să constatăm alt fapt important – că nici de această dată nu s-a reuşit ruperea „blestemului” astfel încît măcar o dată în 25 de ani să avem un referendum iniţiat de opoziţie.

Aceasta a fost a cincea tentativă de organizare a unui referendum la iniţiativa opoziţiei şi, la fel ca precedentele patru, s-a soldat cu eşec. Pînă acum s-au colectat de patru ori semnături ale cetăţenilor în vederea organizării unor referendumuri republicane: în 2002 – Alianţa Social Democrată – pentru schimbarea sistemului electoral; în 2008 – Partidul Liberal Democrat – pentru schimbarea procedurii de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova; în 2012 – Partidul Social Democrat – pentru organizarea unui referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală şi Uniunea Euroasiatică; în acest an – Platforma „Demnitate şi Adevăr”. Încă o tentativă de organizare a unui referendum constituţional a întreprins, la începutul guvernării comuniste, Partidul Popular Creştin Democrat. Dar atunci CEC nici nu a dorit să înregistreze grupul de iniţiativă, considerînd că subiectul referendumului (aderarea la NATO) contravine Constituţiei.

În acelaşi timp, toate referendumurile organizate de putere (trei la număr) s-au desfăşurat fără probleme;  1) Referendumul din 1994 – a fost un referendum desfășurat la nivel național în Republica Moldova pentru a stabili dacă țara ar trebui să-și conserve independența și integritatea teritorială (95,4% dintre participanţi au răspuns „Da”, iar prezența la vot a fost de aproximativ 75%); Referendumul din 1999 – a fost inițiat de către Președintele Petru Lucinschi, care a cerut alegătorilor aprobarea schimbării sistemului de guvernare cu unul prezidențial (propunerea a fost aprobată de către 64,2% din alegători, dar rezultatele referendumului nu au fost validate pentru că la el au participat puţin peste 58% din alegători, iar minimul prevăzut de legislaţie în acest sens era de 60%); Referendumul din 2010 – în cadrul acestuia a fost pusă o singură întrebare: „Sînteți pentru modificarea Constituției care să permită alegerea Președintelui Republicii Moldova de către întreg poporul?” (dintre cei care au votat, 87,83% au fost pentru, rezultatul însă nu a fost validat din cauza prezenței reduse la vot  – 30,29%).

Veţi spune că e întîmplător faptul că în Moldova ajung la o finalitate oarecare doar referendumurile iniţiate de putere, iar toate tentativele întreprinse de opoziţie în acest sens eşuează? Decideţi fiecare dintre dvs. Pe mine mă interesează răspunsul la altă întrebare: Vom ajunge oare şi în ziua în care va fi organizat un referendum iniţiat de opoziţie? Se va rupe vre-odată „blestemul” care se pare că planează asupra opoziţiei din Moldova, indiferent de cine ar reprezenta-o? Vom trăi şi vom vedea…

Dumitru Spătaru