[ X ]
Avocatul lui Vlad Filat: „Transferul dintr-o celulă în alta se realizează în condiţii cel puţin suspecte”
28 Noiembrie

Avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa a remis un comunicat de presă cu referire la condiţiile de detenţie şi transferul politicianului într-o altă celulă, transmite CURENTUL.

În comunicat se spune că, la data de 24 noiembrie 2015, Vlad Filat a fost transferat într-o altă celulă, de la subsol.

„Din explicaţiile conducerii Penitenciarului, pretextul care a stat la baza tranferului ar fi servit o “pană de curent”. Reţinem, că acest transfer este deja, al treilea la număr, care îl vizează pe Vlad Filat, iar de fiecare dată, transferul se realizează în condiţii cel puţin suspecte. Prin urmare, am solicitat repetat procurorului care exercită controlul asupra respectării drepturilor deţinuţilor, să constate condiţiile inumane şi degradante la care este supus domnul Vlad Filat, iar în urma întîlnirii cu conducerea Penitenciarului, s-a stabilit un termen de cel tîrziu luni dimineaţă 30.11.2015 pentru a fi reparată linia de curent electric, iar domnul Filat să fie transferat în precedenta celulă”, spune Igor Popa.

Avocatul precizează că pe fonul acestor transferuri fără număr şi condiţiilor inumane şi degradante la care este supus zilnic, starea sănătăţii  lui Vlad Filat se agravează în mod vizibil.

„Calificăm acţiunile întreprinse de administraţia Penitenciarului drept abuzuri grave şi presiuni asupra lui Vlad Filat, fapt ce contravine articolului 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care dispune clar şi concis faptul că nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”, spune el.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților