[ X ]
Avocatul Igor Popa: Azi dimineaţă am expediat către CEDO plîngerea domnului Vlad Filat
7 Decembrie

Avocaţii deputatului Vlad Filat au expediat, în această dimineaţă, o plîngere către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO). Anunţul a fost făcut de avocatul Igor Popa, după întrevederea pe care a avut-o astăzi cu fostul premier, transmite CURENTUL.

„Azi dimineaţă, noi am expediat către CEDO plîngerea domnului preşedinte Vlad Filat prin care condamnăm Republica Moldova asupra drepturilor care au fost violate în mod constant, şi aici mă refer la următoarele articole din convenţie: Interzicerea torturii, Încălcarea dreptului la liberate şi siguranţă, Dreptul la un proces echitabil, precum şi Dreptul la viaţă privată şi familie. Această plîngere a fost rezultatul acţiunilor abuzive şi arbitrare, atît din partea Procuraturii, cît şi din partea administraţiei Penitenciarului nr. 13″, a declarat Igor Popa.

Potrivit acestuia, încălcările au început chiar din prima zi în Parlament. „Procuratura Generală a dat publicităţii mai multe detalii din dosar, încălcîndu-se astfel prezumţia de nevinovăţie. Aceste acţiuni au avut un caracter dirijat, rău intenţionat. Se inducea ideea către cetăţenii Republicii Moldova că el (n.r. – Vlad Filat) a săvîrşit o infracţiune, or asta nu este demonstrat”, a adăugat avocatul.

De asemenea, Igor Popa a spus că, Vlad Filat a fost supus în continuu unor presiuni, atît din partea unor deţinuţi, cît şi din partea administraţiei penitenciarului.

„Eu astăzi am avut o discuţie cu domnul Filat şi am insistat ca el să înceteze greva foamei. Soţia, rudele şi medicii la fel au cerut să renunţe la greva foamei. Domnul Filat a refuzat, spunînd că este pregătit pentru o luptă de lungă durată. M-a rugat să vă transmit următorul mesaj, citez: „Stimată clasă politică, dragi cetăţeni ai Republicii Moldova, credeţi-mă că dacă nu scoatem această ţară din captivitate, Moldova nu va merge înainte”, a conchis avocatul Igor Popa.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților