[ X ]
Aviz pozitiv de la Guvern pentru Legea cu privire la Procuratură
19 August

Cabinetul de miniștri, astăzi, a aprobat Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 3/2016 cu privire la Procuratură, informează CURENTUL.

Potrivit autorilor inițiativei, proiectul de lege rezultă din imperativul restabilirii încrederii în justiție a cetățenilor, un rol important în acest sens aparținând Procurorului General.

Proiectul de lege supus examinării se referă, în principal, la instituirea mecanismului de evaluare a performanțelor Procurorului General, răspunderea disciplinară a acestuia, suspendarea din funcție a Procurorului General, cazurile de eliberare din funcție a acestuia, precum și la modificarea componenței numerice a Consiliului Superior al Procurorilor de la 15 la 12 membri.

Astfel, se propune revizuirea normei în sensul evitării eventualelor perioade îndelungate de exercitare a interimatului funcției de Procuror General, în situația în care titularul funcției respective (Procurorul General) este suspendat în legătură cu pornirea în privința sa a urmăririi penale.

Cu referire la modificarea componenței numerice a Consiliului Superior al Procurorilor de la 15 la 12 membri (amendamentul la articolul 69 din lege), menționăm că, potrivit art. 1251 alin. (2) din Constituția Republicii Moldova, Consiliul Superior al Procurorilor este constituit, în condițiile legii, din procurori aleși din cadrul procuraturilor de toate nivelurile și din reprezentanți ai altor autorități, instituții publice sau ai societății civile. Procurorii constituie în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor o parte importantă.

În acest sens, Guvernul reține că Parlamentul are libertatea să decidă în mod autonom cine poate face parte de drept din Consiliul Superior al Procurorilor. Mai mult decât atât, ținând cont de rolul Consiliului Superior al Procurorilor ca organ de autoadministrare a procurorilor și ca garant al independenței și imparțialității procurorilor, hotărârile acestuia nu trebuie să fie influențate de către Procurorul General. Astfel, considerăm oportună soluția privind excluderea Procurorului General din membrii de drept din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților