Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a avut o întrevedere cu Ambasadorul Austriei la Bucureşti, Gerhard Reiweger, transmite CURENTUL.
Cei doi oficiali au abordat mai multe subiecte referitoare la relaţiile moldo-austriece din domeniul transporturilor şi infrastructurii drumurilor.
În acest context, ministrul Iurie Chirinciuc a lansat invitaţia către companiile austriece de construcţii să participe mai activ la concursurile de licitaţii privind reconstrucţia drumurilor în Republica Moldova. Drept exemplu, ministrul a menţionat despre mulţumirea sa faţă de lucrările calitative realizate anterior de compania austriacă Strabag pe mai multe sectoare de drum.
În cadrul aceleeaşi întrevederi, Iurie Chirinciuc şi Gerhard Reiweger au precizat despre necesitatea cooperării în domeniul modernizării căii ferate. Ambasadorul Austriei a declarat că va oferi asistenţa necesară pentru atragerea investiţiilor şi în Republica Moldova, precizînd că mediul de afaceri de aici devine tot mai atractiv pentru finanţatorii străini.
Adrian Platon