[ X ]
Ataşatul militar al Federaţiei Ruse a fost convocat la Ministerul Apărării
18 August

Şeful Direcţiei politică de apărare şi planificare a apărării (DPAPA) din cadrul Ministerului Apărării, colonelul Alexandru Harea, l-a convocat la 15 şi 17 august curent, pe ataşatul militar şi aero al Federaţiei Ruse cu sediul la Chişinău, colonelul Igor Dobvnea, pentru a discuta activitatea reprezentanţilor militari din cadrul Grupului Operativ Tactic al Federaţiei Ruse (GOTR) în regiunea transnistreană, transmite CURENTUL.

Colonelul Harea a exprimat, în numele conducerii Ministerului Apărării, îngrijorarea faţă de participarea trupelor GOTR, inclusiv a tehnicii militare în planificarea, organizarea şi desfăşurarea exerciţiilor comune cu aşa-numitele forţe speciale transnistrene, în cadrul cărora a fost forţat cursul de apă al râului Nistru.

Şeful DPAPA a menţionat că aceste acţiuni nu corespund măsurilor orientate spre asigurarea stabilităţii în zona de securitate şi încalcă prevederile legislaţiei naţionale şi tratatelor încheiate în acest sens.

Mai mult ca atât, astfel de acţiuni contravin articolului 4 al Acordului cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, unde unităţile militare ale Federaţiei Ruse, dislocate pe teritoriul Republicii Moldova trebuie să se conformeze strict principiului de neutralitate.

De asemenea, colonelul Harea şi-a exprimat nemulţumirea faţă de activitatea comandantului GOTR, colonelul Iurie Zelencov, pe motiv că acesta derulează acţiuni provocatoare în adresa securităţii Republicii Moldova şi desfăşoară întâlniri neoficiale cu conducerea de vârf a regimului din Transnistria.

Totodată, Alexandru Harea i-a solicitat lui Igor Dovbnea să comunice conducerii ministerului Apărării al Federaţiei Ruse nemulţumirea Ministerului Apărării al Republicii Moldova vis-a-vis de acţiunile GOTR şi comandantul unităţii şi, în calitatea sa de reprezentant militar superior al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, să întreprindă măsurile necesare pentru a evita, pe viitor, astfel de activităţi.

La rândul său, colonelul Igor Dovbnea a precizat despre faptul că reprezentanţii Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse au fost informaţi despre situaţie, dar încă nu a primit un răspuns la acest subiect.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților