Mai mulţi oameni de ştiinţă din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei s-au adresat către partidele politice cu solicitarea ca, la elaborarea programelor de guvernare, să se ţină cont şi de opinia savanţilor referitor la rolul ştiinţei în soluţionarea problemelor ţării, transmite CURENTUL.
„Savanţii sunt tot mai îngrijoraţi de indiferenţa elitei politice vizavi de ştiinţă, de ignorarea rolului acesteia în dezvoltarea societăţii contemporane, fapt confirmat şi de trendul descendent, în ultimii ani, al alocării mijloacelor financiare pentru cercetare. Comunitatea oamenilor de ştiinţă califică această situaţie drept alarmantă, generînd previziuni sumbre pentru perspectivele de viitor ale ţării”, se spune în document.
Mai mult, oamenii de ştiinţă susţin că programele de guvernare ale partidelor politice, de facto, nu susţin ştiinţa, întrucît nu prevăd suport financiar şi promovarea acesteia.
„A lăsa în umbră ştiinţa şi inovarea pentru Republica Moldova înseamnă a sorti ţara la o continuă decadenţă. În condiţiile în care statul nu dispune de surse energetice şi minerale, de posibilităţi de extindere a terenurilor arabile, considerăm că numai în baza ştiinţei şi a tehnologiilor avansate e posibilă asigurarea dezvoltării durabile a ţării, rezolvarea problemelor sociale şi nu în ultimul rând, supravieţuirea lui ca stat independent”, se mai menţionează în adresare.
În context, academicienii solicită ca în programele partidelor politice să se regăsească şi ştiința. „Fărărecunoaşterea şi promovarea oficială a ştiinţei ca prioritate naţională, Republica Moldova nu are viitor”, conchid oamenii de ştiinţă.
Adrian Platon