Guvernul a aprobat astăzi un proiect de hotărâre privind uniformele și însemnele distinctive ale angajaților Serviciului de Protecție și Pază de Stat. Piesele vestimentare vor avea design nou, iar culoarea acestora va fi albastru-închis și nu neagră, cum este în prezent. Angajații SPPS vor purta uniforme de zi pentru vară și iarnă, dar şi de paradă, transmite CURENTUL.
De asemenea, proiectul de hotărâre stabilește care sunt normele de asigurare cu echipament a angajaţilor Serviciului, inclusiv, prin stabilirea pentru Serviciu a dreptului de aprobare a regulilor de deţinere, exploatare şi administrare a echipamentului.
Punerea în aplicare a noilor prevederi va începe din anul curent și se va realiza treptat. Astfel, uniforma actuală va fi folosită până la expirarea termenului de utilizare a acesteia. Ulterior, angajaților SPPS li se va elibera uniforma de model nou.
Modificările sunt efectuate în contextul demarării procesului de reformare a instituţiilor statului responsabile pe dimensiunea securităţii şi apărării naţionale.
Adrian Platon