[ X ]
Andrian Candu, la sfat cu experţii FMI: Vom face totul pentru semnarea unui nou acord
13 Iulie

„Semnarea unui nou Acord cu FMI este foarte importantă atît pentru recuperarea încrederii cetățenilor și a partenerilor externi, cît și pentru asigurarea stabilității durabile a țării”, a declarat Speakerul Andrian Candu, în cadrul unei întrevederi cu echipa de experți a Fondului Monetar Internațional, condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, care se află în vizită la Chișinău, în perioada 5-15 iulie 2016, transmite CURENTUL.

Speakerul a dat asigurări că „Parlamentul și Guvernul vor lucra în continuare în echipă pentru a realiza în termen angajamentele de care depinde semnarea unui nou acord, în paralel cu implementarea reformelor-cheie în domeniile justiției, luptei anticorupție, energetic”.

Președintele Parlamentului s-a referit la restanțele din Foia de parcurs în partea ce ține de asigurarea independenței și competențelor de supraveghere a BNM, menționînd că Parlamentul depune eforturi susținute pentru realizarea acestora pe parcursul următoarelor săptămîni. Este vorba despre adoptarea cadrului instituțional și regulator privind instrumentele legale pentru crizele bancare sistemice și legislația specială cu privire la depozitarul central.

În context, Andrian Candu și Ivanna Vladkova-Hollar au remarcat importanța stabilirii, împreună cu conducerea BNM, a unei liste de acțiuni-cheie care urmează a fi întreprinse pînă la finele sesiunii de primăvară a Parlamentului, dar și pe parcursul următoarelor luni, ținînd cont de complexitatea și volumul mare al noii legislații bancare.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților