[ X ]
Andrian Candu a pornit o campanie de promovare a RM în UE: „Vom continua şi cu alte capitale”
17 Iunie

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu a efectuat, zilele trecute, o vizită de lucru în România şi Belgia. Despre rezultatele acestei deplasări, speaker-ul a vorbit în cadrul unui briefing de presă, transmite CURENTUL.

Candu a spus că, această deplasare a sa este începutul unei campanii de promovare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

„Acum jumătate de an, Familia Regală a României ne-a făcut propunerea pentru a începe o campanie de promovare a Republicii Moldova în cele mai cancelarii europene, pentru a aduce mai aproape Republica Moldova de Uniunea Europeană. Această iniţiativă în mod special a venit de la Principele Radu al României. În aceste zile, în această deplasare a început această campanie, prin a avea discuţii cu oameni de vază din Belgia, şi cu reprezentanţii familiei regale a Belgiei. Este o campanie foarte importantă. Vom continua şi cu alte capitale”, a declarat Candu.

Potrivit preşedintelui Parlamentului, atît de la autorităţile române, cît şi de la cele belgiene, a primit sprijin, garanţii de suport şi ajutor în tot ceea ce fac autorităţile de la Chişinău.

„Am primit încurajări să continuăm ceea ce facem, că facem bine şi nu cedăm provocărilor”, a conchis Andrian Candu.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților