[ X ]
Andrian Candu a plecat în Polonia. Iată ce va face acolo!
15 Aprilie

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu participă astăzi, la Poznan, la manifestările solemne organizate cu prilejul celebrării a 1050 de ani de la creștinarea Poloniei, la invitația omologului său, Marek Kuchciński, transmite CURENTUL. 

În marja evenimentului, Președintele Parlamentului va avea întrevederi cu Președintele Poloniei, Andrzej Duda, Mareșalul Sejm-ului polonez, Marek Kuchciński, Vicepreședintele Bundestagului Germaniei, Johannes Singhammer.

Principalele subiecte care vor fi abordate în cadrul discuțiilor vizează implementarea agendei europene a Republicii Moldova și consolidarea relațiilor de cooperare și sprijin între legislative.

De asemenea, Andrian Candu va participa la slujba religioasă oficiată la Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Poznan.

Botezul Poloniei, așa cum este cunoscut evenimentul în istorie, are o semnificație specială și marchează începutul creștinizării țării, perioadă care, potrivit unor istorici, ar reprezenta și începutul statului polonez.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților