Hotărârea Curții Constituționale de astăzi este dată în anticiparea unei reușite fără precedent a societății civile. Declaraţia îi aparţine preşedintelui Partidului „Platforma Demnitate şi Adevăr”, Andrei Năstase, şi a fost făcută pe o reţea de socializare, transmite CURENTUL.
„Hotărârea Curții Constituționale de astăzi este dată în anticiparea unei reușite fără precedent a societății civile, deșteptate și mobilizate de către Platforma Demnitate și Adevăr, inclusiv în vederea declanșării referendumului republican de modificare a Constituției sub aspectul alegerii și demiterii directe a Presedintelui de către întreg Poporul, limitării numărului de deputați și a imunității parlamentare”, a scris el.
Totodată, Andrei Năstase susţine că actualul regim nu va renunţa la consolidarea sa.
„Asta nici pe departe nu înseamnă ca regimul criminal va renunța la consolidarea sa prin instituțiile electorale, de drept și de reglementare capturate, chiar și în eventuale alegeri parlamentare anticipate și într-un scrutin prezidențial”, a conchis Andrei Năstase.
Precizăm că, astăzi, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile legii de revizuire a Constituţiei referitoare la modul de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova de către Parlament cu votul a 3/5 din numărul deputaţilor. În acelaşi context, Curtea a declarat neconstituţionale prevederile Regulamentului Parlamentului care au permis modificarea esenţială a proiectului de lege avizat de către Curtea Constituţională.
Adrian Platon