Comisia Naţională de Integritate (CNI), prin importanţa obiectului de activitate consacrat, are drept scop descurajarea comportamentelor care generează corupţie la nivelul administraţiei publice, fiind antrenată activ în aplicarea standardelor de integritate, a bunelor practici publice în domeniul managementului din sectorul instituţiilor de stat, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat al Î.S. „Fiscservinform”.
Conform legislaţiei în vigoare, CNI îşi exercită atribuţiile privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii persoanelor cu funcţii de demnitate publică, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere întru asigurarea transparenţei şi corectitudinii desfăşurării actului de gestiune publică şi pentru a preveni conflictul de interese.
Reieşind din acestea, Comisia are ca obiectiv implementarea mecanismului de verificare şi de control al declaraţiilor cu privire la veniturile şi proprietatea persoanelor specificate şi al declaraţiilor de interese personale.
Conform art. 13 al Legii Nr. 1264 privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii, Comisia Naţională de Integritate publică pe pagina web declaraţiile primite, în termen de 30 zile de la recepţionare, asigurând accesul permanent la acestea.
Administrarea arhivei declaraţiilor depuse către CNI prevede păstrarea acestor documente în formă fizică, care le expune numeroaselor riscuri, printre care: pierdere sau amestec de documente, consultare repetată, ce determină degradarea fişierelor arhivate, implică factorul uman în accesul la originalele fişierelor etc. Concomitent, multiplicarea repetată a actelor din arhiva fizică duce la majorarea cheltuielilor, iar regăsirea unui document este dificilă în timp, fapt ce duce la scăderea operativităţii privind prezentarea informaţiei solicitate către public şi organele de drept.
Luînd în considerare cele expuse, precum şi imperativul de publicare a declaraţiilor pe pagina web a CNI, a survenit necesitatea digitizării şi arhivării electronice a documentelor menţionate.
În urma licitaţiei publice organizate de Comisia Naţională de Integritate, Î.S.”Fiscservinform” a oferit cele mai performante soluţii şi costuri optimale în asigurarea procesului menţionat. În acest mod, adiţional la digitizarea a peste 80 mii de declaraţii, serviciul „Arhiva electronică” prestat Comisiei Naţionale de Integritate de către Î.S. „Fiscservinform” a simplificat procesul de accesare şi căutare a declaraţiilor, care a devenit unul mult mai operativ.
La fel, serviciul de arhivare în mod automatizat oferă posibilitatea de a urmări respectarea termenelor de depunere a declaraţiilor, precum şi de a verifica concomitent membrii familiei care declară împreună. Respectiv, prin intermediul serviciului poate fi creată o istorie a persoanelor care deţin funcţii publice pe parcursul mai multor ani. Adiţional, „Arhiva electronică” permite întocmirea unor rapoarte statistice pe diferite criterii: tipuri de subiecţi ai declarării, pe anumite zone etc.
Potrivit dlui Anatolie Donciu, Preşedintele Comisiei Naţionale de Integritate – „garanţia succesului oricărei activităţi constă în relaţii de parteneriat sigure. Pentru CNI partenerii sunt instituţiile şi oamenii apropiaţi nouă după misiune şi obiective. Î.S. “Fiscservinform”este una dintre aceste instituţii şi reprezintă întreprinderea care, de asemenea oferă servicii în beneficiul societăţii, dispunînd de experienţă în domeniul dezvoltării instrumentelor IT pentru diverse instituţii publice.
În procesul de conlucrare cu echipa Î.S. „Fiscservinform”, aceştia au manifestat o abordare profesională aferent sarcinilor impuse prin contractul nostru de cooperare – digitizarea şi procesarea declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate, precum şi a declaraţiilor de interese personale, realizîndu-le în mod operativ şi cu un nivel înalt de calitate. Având în vedere atitudinea şi iniţiativa de care au dat dovadă angajaţii Î.S. „Fiscservinform”, eforturile depuse au dat performanţe bune. Totodată, serviciul „Arhiva electronică” s-a dovedit a fi un mecanism modern de procesare şi stocare a datelor, carereprezintă o soluţie eficientă de optimizare a activităţii CNI. Experienţa de colaborare cu Î.S. „Fiscservinform”a fost şi mai poate fi una de succes.”
În vederea asigurării unui nivel sporit de securitate al soluţiei dezvoltate, Î.S. ”Fiscservinform” a abordat un proces sistemic de protecţie a datelor cu caracter personal, bazat pe legislaţia naţională şi standardele internaţionale de protecţie şi securizare a datelor.
Respectivul proces a cuprins următoarele:
Asigurarea confidenţialităţii informaţiei;
Asigurarea integrităţii datelor;
Asigurarea disponibilităţii infrastructurii informaţionale si a serviciului electronic;
Sistemul enunţat oferă posibilitatea de a păstra conţinutul documentelor în siguranţă şi pe termen lung, utilizate şi partajate conform preferinţelor şi regulilor stabilite de utilizatori.
Sursa: www.fiscservinform.md