Cum niciun necaz nu vine singur,Moscova, după embargoul impusimporturilor de vinuri și fructe moldovenești, a introdus și taxe vamale pentru producția agricolă achiziționată de la noi. Cine a spuscă Putin s-a speriat de sancțiunile occidentale, scrie analistul Petru Bogatu pe politicon.md.

Război total

Restricțiile impuse mărfurilor moldovenești le întrec pe cele de acum optani. În plus, Republica Moldova nu este singura țintă rusească.

Potrivit ultimilor informații, „Roselhoznazdzor” a interzis importurile dinUcraina de soia și floarea-soarelui. Se anunță de asemenea că vor filimitate și achizițiile de produse agricole din statele Uniunii Europene.

Asta spune totul despre intențiile Kremlinului. Se pare că Putin mizează pe un război total. Altminteri zicând, el pariază pe o mobilizare exemplară a tuturor resurselor sale economice și militare pentru a-și atinge obiectivele propuse.

Nu se confirmă astfel supozițiile făcute de unii experți internaționali potrivit cărora liderul de la Kremlin, îngrozit de sancțiunile occidentale sau de întorsătura sângeroasă pe care au luat-o ostilitățile din estul Ucrainei, este dispus să bată în retragere.

Nu mi se par convingătoare nici vocile care afirmă cum că președintele rus s-ar confrunta cu nemulțumirile marelui business care îi cere să se împace cu Occidentul.

Deunăzi, publicația german Der Spiegel a inserat un articol, bazat pe un raport al Serviciului Federal de informații (BND), în care se afirmă cumcă în monolitul puterii lui Putin s-ar fi produs fisuri. Acest fapt s-a datora oligarhilor care doresc încetarea focului în Ucraina pentru a scăpa depresiunea pusă de Occident pe băncile și companiile rusești.

S-ar putea să existe, desigur, îngrijorări în sânul cercurilor antreprenoriale marginale. Totuși, cei care susțin cum că la ora actuală în Federația Rusă ar există forțe capabile să conteste politica lui Putin, nu cunosc natura adevărata a regimului său.

Burghezia personală a președintelui

Vorba e că la Moscova în timpul de față nu există elite antreprenoriale sau politice independente. Putin a avut grijă să curețe temeinic sferele înalte ale societății ruse.

Burghezia mare ce pretindea independență a fost ori băgată la pușcărie, precum Hodorkovski, ori obligată să-și ia tălpășița, precum Gusinski. Cei care au rămas (Potanin, Prohorov), s-au resemnat și au acceptat dictatul lui Putin, retrăgându-se tacit pe poziții secunde.

În prim plan au ieșit oamenii de încredere ai lui Putin pe care el i-a făcut mari capitaliști. Haideți să vedem cine sunt oligarhii Rusiei în timpul de față.

Pe treapta cea mai de sus se află Alexei Miller, președintele Gazprom-ului, și Igor Secin, președintele Rosnefti. Ambii, foști ofițeri KGB sub acoperire, au lucrat sub comanda lui Putin în Comitetul pentru relații externe al primăriei din Leningrad.

Cel dintâi era consilier, iar cel de-al doilea secretarul viitorului președinte rus. Acum amândoi sunt multimiliardari.

Mai departe. Arkadi Rotenberg, fost antrenor și partener de sparring al lui Putin în secția de judo din Leningrad. În ultimii zece ani, firmele sale au beneficiat de comenzi de stat cifrate la un trilion de ruble. Nu e de mirare că, potrivit revistei Forbes, a ajuns unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia.

Un alt oligarh de forță este Iuri Kovalciuk, supus astăzi sancțiunilor occidentale. Și el este de asemenea un vechi prieten al președintelui. În 1996, a creat renumita deja cooperativă „Ozero”, unde Putin și compania spălau banii.

Lista ar putea continua, desigur. Din lipsă de timp și spațiu, ne oprim însă aici.

Putin și-a creat propria lui clasă capitalistă, formată din camarazi și foști colegi din KGB. La fel stau lucrurile, bineînțeles, și pe scena politică. Toți înalții demnitari ruși sunt oamenii lui Putin din KGB.

Nikolai Patrușev, președintele Consiliului de Securitate – prietenul președintelui din copilărie.

Bori Grîzlov, secretarul executiv al partidului de guvernământ Edinaia Rossia – prieten din copilărie.

Seghei Ivanov, șeful administrației prezidențiale și Serghei Narâșkin, ex-șef al administrației prezidențiale, azi președintele Dumei de Stat – și-au început activitatea în serviciul de spionaj rusesc împreună cu Putin în aceeași unitate KGB. Zice-se că aceștia doi sunt camarazii cei mai intimi ai președintelui rus.

Dmitri Medvedev, Vladimir Iakunin, Ghenadi Timcenko și mulți alții din vârful piramidei ruse au fost cu toții la începuturi niște neică nimeni care, grație prieteniei cu Putin încă din anii șederii lor în Leningrad, au ajuns sau multimiliardari, sau înalți funcționari, sau și una și alta. Mai toți provin din KGB.

Autarhie absolută

De aceea, la putere în Rusia astăzi e o dictatură securistă, creată și condusă cu o mână de fier de Putin. Nimeni în acest cerc strâmt de ciraci ai președintelui nu mișcă în front. Cel care acționează de capul lui este strivit fără milă precum fostul ministru al apărării Serdiukov.

Cramponându-se de putere, toată camarila kaghebistă îl va urma pe președinte până în pânzele albe. Iar acesta nu are în prezent nici un motiv să cedeze, întrucât orice conciliere cu Occidentul sau renunțarea la Ucraina i-ar șubrezi pozițiile și chiar i-ar pune în pericol viața.

Putin e puternic datorită euforiei militariste și isteriei revanșarde pe care le-a stârnit cu o nonșalanță maniacală. În afară de aceasta, el este ostaticul propriilor acțiuni nesăbuite.

Crimeea a fost anexată, Occidentul nu are cum să se împace vreodată cu acest fapt, iar președintele rus nu poate renunța la teritoriul alipit, pentru că și-ar pierde imediat alura de erou popular și ar deveni jalnic în percepția rușilor.

În aceste împrejurări, Putin n-are de ales. El va continua să destabilizeze Ucraina și să hărțuiască țările din fostul bloc sovietic.

Putin va accepta izolarea și va ermetiza țara pe calapodul iranian. În caz de forță majoră, nu exclus să opteze pentru o autarhie absolută de genul celei cubaneze sau chiar nord-coreene.

În ciuda faptului că multe dintre acțiunile sale par impulsive, se creează impresia că Putin s-a pregătit din timp să arunce mănușa Occidentului. Faptul că a avut grijă să identifice un liant ideologic pentru regimul său dovedește că el s-a pregătit serios să înfrunte UE, dar mai cu seamă SUA.

De unde și concluzia că lumea intră în epoca războaielor putiniste. Poate că asta nu se vede deocamdată cu ochiul liber, iar luptele din estul Ucrainei par un diferend local.

Însă contemporanii rareori surprind momentele istorice pe care le trăiesc. Când Napoleon în 1805 a anexat Genova, de exemplu, nimănui nu i-a trecut prin cap că a început epoca războaielor napoleoniene.

Timpul păcii generale în Europa s-a consumat. Putin nu se va da preda de bună voie. Lumea poate scăpa de el doar demolându-i regimul.