[ X ]
Analist: Practica politică a comuniștilor moldoveni este o necontenită improvizație
7 Noiembrie
foto: ziarulnational.md

Deși se închină ritualic la Marx și Lenin, deși depune, periodic, flori la monumentul de la Moldexpo și vorbește despre „însemnătatea mondială” a revoluției din octombrie, Voronin și-a luat libertatea de a interpreta în mod „creativ” principiile marxism-leninismului, de a le ajusta la realitățile de azi, așa încât noul program al PCRM are puțin în comun cu acestea, iar practica politică a comuniștilor moldoveni este o necontenită improvizație ce urmărește un singur scop: obținerea și menținerea puterii. De această părere este analistul politic Nicolae Negru, transmite CURENTUL.

„E suficient să amintim că guvernarea comunistă nu a stopat procesul de privatizare, ci l-a intensificat, și a adoptat în 2007 reforme liberale, pe care însuși Voronin le-a declarat „fără precedent”: amnistia fiscală, amnistia capitalului și cota zero a impozitului pe venitul reinvestit, în timp ce cota impozitului pe venit a fost redusă anual, începând cu anul 2001. Oleg Voronin, fiul său, devenise „cel mai bun om de afaceri” din Republica Moldova, și le-a dăruit acțiuni în sumă de peste 12 milioane de lei părinților săi”, susţine analistul.

Potrivit acestuia, venind la putere cu promisiunea de a transforma Republica Moldova într-o „Cuba a Europei”, PCRM a reușit, pe perioada a doua mandate, să dezvolte, apoi să simuleze, o relație strânsă cu UE și NATO, și chiar să le promită cetățenilor Republicii Moldova integrarea și aderarea la UE.

„Voronin căzuse de acord să renunțe la simbolurile comuniste, secera și ciocanul, și să schimbe denumirea partidului, dar s-a răzgândit atunci când Rusia a început să dea semne de supărare și să aplice embargouri asupra vinurilor moldovenești. Mesajul său se modifică în funcție de circumstanțe, în dorința de a nu pierde electoratul pro-rus, ademenit de alte formațiuni de stânga, urmărind în același timp să poată atrage o parte din electoratul pentru care nu contează „culoarea pisicii”, ci abilitățile ei de a prinde „șoareci”, înțelegând că fără voturile acestei categorii de alegători nu poți câștiga majoritatea în alegerile parlamentare din 30 noiembrie”, mai scrie analistul.

Nicolae Negru afirmă că încercarea lui Voronin de a împăca capra și varza poate să pară stângace, ridicolă, dar, dacă e să credem sondajelor, se bucură de succes.

„PCRM evită o poziție tranșantă în legătură cu Crimeea și regiunile Donețk și Luhansk ale Ucrainei, deși inițial adoptase o poziție pro-rusească, blamând puterea oligarhică și „hunta” de la Kiev. Schimbarea a intervenit odată cu marginalizarea lui Mark Tkaciuk, care miza pe sprijinul Moscovei. Adoptarea unei noi strategii electorale non-divizive, neutre, nici pro-ucrainene, dar nici pro-rusești ar putea să salveze PCRM de la dezastrul suferit de comuniștii ucraineni. Rezumând, putem spune că destinul PCRM este legat de evenimentele din Ucraina în modul cel mai direct, în măsura în care l-a determinat pe Voronin să schimbe strategia electorală. S-ar putea ca schimbarea să fie una dictată din afara partidului, cum îl acuză Tkaciuk, dar aceasta contează mai puțin. Șansele de supraviețuire ale comuniștilor din Republica Moldova cresc în felul acesta, nu se reduc, iar o situare deschisă de partea Rusiei le-ar fi fost, până la urmă, fatală”, a conchis analistul Nicolae Negru.

Inapoi la arhiva noutaților