[ X ]
Ana Guţu: Guvernul trebuie să introducă taxe pentru produsele aduse din Rusia
21 August

Partidul Liberal Reformator (PLR) consideră că Republica Moldova trebuie să îşi continue agenda europeană şi să menţină cu Federaţia Rusă, relaţii diplomatice corecte. Declaraţii în acest sens au fost făcute de copreşedintele formaţiunii, Ana Guţu, în cadrul unui briefing organizat la tema „Starea actuală a relațiilor moldo-ruse, în contextul vizitei lui Rogozin”, transmtie CURENTUL.

Ana Guţu a menţionat că semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană a înteţit presiunile Federaţiei Ruse.

“Au fost impuse sancţiuni şi taxe care prejudiciază enorm economia ţării noastre. Totodată, autorităţile ruse au un discurs neprietenos în raport cu oficialii moldoveni”, a declarat ea.

Potrivit ei, PLR consideră că RM trebuie să definească clar relaţiile cu Federaţia Rusă. “Guvernul trebuie să întreprindă măsuri şi să vină cu un răspuns prin introducerea de taxe pentru produsele aduse din Rusia. De asemenea, trebuie revăzut volumul de programe ruseşti transmise pe teritoriul RM şi de luat măsuri drastice, iar diplomaţia moldovenească trebuie să se pronunţe asupra vizitelor oficialilor ruşi”, a spus Ana Guţu.

PLR susţine că este inadmisibil ca un oficial rus, care a ofensat de nenumărate ori cetăţenii Republicii Moldova, să vină în vizită oficială la Chişinău.

“Considerăm că orice discuţie cu Rogozin este lipsită de sens. Mai mult decît atît, discuţiile cu acesta înseamnă recunoaşterea independenţei regiunii transnistrene”, a afirmat Guţu.

Totodată, liberal-reformatorii atenţionează asupra faptului că Moldova trebuie să se concentreze pe agenda europeană şi pe o eventuală criză energetică în iarna ce urmează.

“Pledăm pentru relaţii diplomatice corecte. Orice abordare de pe poziţie superioară a Rusiei este inadmisibilă”, a menţionat Guţu.

PLR consideră că în contextul sancţiunile impuse de Rusia, Moldova ar trebui să urmeze exemplul statelor europene.

Kristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților