Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca şi-a încheiat mandatul. Cu această ocazie el a organizat o recepţie de rămas bun, transmite CURENTUL.

Vedeţi mai jos discursul integral al ambasadorului României la Chişinău:

„Onorate autorități,
Excelențe,
Doamnelor și Domnilor,
Dragii mei,
La începutul acestei luni, într-o după-amiază ploioasă, un elicopter SMURD cu patru salvatori la bord se izbea de o culme de deal, la marginea unei păduri din sudul Moldovei. N-au existat supraviețuitori. Compatrioții mei – și prietenii voștri – zburau spre Cahul unde o viață care putea fi salvată avea nevoie de ei. Nu i-am cunoscut, dar am cumva certitudinea că, pentru ei, era o misiune obișnuită. Zburau spre Cahul ca și cum ar fi zburat spre Bacău, Vaslui sau Suceava. Nu știu dacă, din cauza ploii, a norilor joși sau a ceții adânci, se simțeau în pericol. Știu doar că n-au ezitat să-și pună în cumpănă propriile lor vieți pentru cea a bolnavului spre care zburau.
Cred că tragedia SMURD spune mai mult despre ce vrea România în Republica Moldova decât tot ce s-a făcut în ultimii ani. Ceea ce s-a întâmplat în pădurea din Haragâș e, cred, mai important decât zecile de mii de burse românești, sutele de grădinițe renovate și sutele de milioane oferite, decât gazoduct, rețele de apă, laboratoare, maternități și clădiri de patrimoniu. Eroii de la SMURD reamintesc, cu o voce de neuitat, că dragostea noastră pentru Basarabia nu se exprimă doar în cuvinte frumoase și că ea se măsoară uneori, în clipe de cumpănă, în vieți românești.
După tragedia SMURD, mi-e imposibil să fac lista realizărilor mandatului meu. În această circumstanță, mai potrivit decât inventarul succeselor mi se pare că e bilanțul nereușitelor mele. De pildă, mi-ar fi plăcut să părăsesc Republica Moldova pe un pod nou, undeva între Leova și Cantemir; mi-aș fi dorit să las în urmă o Moldovă pe care să o fi cunoscut mai îndeaproape și pe care să o fi străbătut mai intens; pe drumul spre casă mi-ar fi plăcut să trec pe lângă încă mai multe școli și grădinițe renovate, după cum aș fi fost bucuros ca mai multe microbuze școlare românești să fi legat aceste școli și grădinițe de satele moldovenești; mi-aș fi dorit să fi vorbit mai mult și mai convingător cu cei care cred încă, în ciuda a toate, că România le vrea răul; ar fi fost bine, fără îndoială, să fi fost mai prezent la Comrat, Vulcănești, Taraclia și Ciadârlunga, la Tighina și Tiraspol pentru a vorbi despre România europeană și binevoitoare de astăzi; mi-aș fi dorit să văd că și Mitropolia Basarabiei e tratată ca biserică națională și nu, de multe ori, ca o filială a unui cult străin; ar fi fost bine ca gazul și energia din România să fi ajuns deja, în cantități suficiente, în economia moldovenească și în casele oamenilor; în fine, mi-ar fi plăcut să las îndărăt un Institut al Mamei și Copilului complet modernizat, mai multe clădiri istorice restaurate: mi-aș fi dorit ca sediul Sfatului Țării să fi început deja, prin lucrări ample de restaurare, pregătirile pentru Centenarul Unirii.
Misiunea mea în Chișinău se apropie de sfârșit. Cândva, spre sfârșitul acestei luni, Mirela, copiii noștri și eu însumi vom părăsi Republica Moldova, un loc pe care l-am îndrăgit și care ne-a fost casă primitoare pentru mai bine de șase ani. Un loc în care ne-am străduit să facem, cât am putut mai bine, cele pe care România le aștepta de la noi, dar de asemenea și mai cu seamă un loc în care am primit mai mult decât am putut da noi înșine. Iată de ce seara aceasta nu ne este dedicată nouă, celor care vom pleca în curând, ci vouă, cei care ne-ați înconjurat în toți acești ani cu generozitatea, bunăvoința, gingășia și afecțiunea voastră. Este felul nostru de a vă mulțumi tuturor și de a vă spune că, deși vom pleca, nu vă vom părăsi niciodată.
Vă mulțumim tuturor!”