În cadrul vizitei oficiale în Statul Qatar, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a participat luni, 13 aprilie 2015, la inaugurarea Ambasadei Republicii Moldova la Doha, transmite CURENTUL.
La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților qatareze, corpului diplomatic, comunității oamenilor de afaceri și mass-media. După ceremonia oficială, ministrul Natalia Gherman a avut o întrevedere cu comunitatea moldovenilor stabiliți în Statul Qatar.
Astăzi, 14 aprilie 2015, șefa diplomației de la Chișinău a avut o întrevedere cu ministrul Educației al Statului Qatar, în cadrul căreia au fost discutate prioritățile cooperării în domeniile educației și cel umanitar. Totodată, a fost definitivat textul Memorandumului de Înţelegere privind cooperarea în domeniul educaţiei, învăţământului superior şi cercetării ştiinţifice între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statului Qatar, care confirmă intenția ambelor state de a aprofunda cooperarea bilaterală în acest domeniu.
De asemenea, ministrul Natalia Gherman s-a întâlnit cu președintele companiei Qatar Petroleum, una din cele mai importante companii energetice din zona Golfului. În cadrul discuției au fost abordate perspectivele de cooperare dintre Republica Moldova și Statul Qatar în domeniul energetic.
Adrian Platon