La şedinţa Consiliului Suprem de Securitate de astăzi au fost discutate două subiecte. Declaraţia a fost făcută de Alexei Barbăneagră Consilier în domeniul apărării şi securităţii naţionale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate, transmite CURENTUL.
„S-au discutat două întrebări, ambele foarte importante. În conformitate cu hotărîrea Parlamentului din 2011, CSS este obligat să informeze Parlamentul. Rezultatele activităţii pentru 2014 au fost discutate, şi a fost întocmit un plan de activitate pentru 2015”, a declarat acesta.
Potrivit lui Barbăneagră, a doua chestiune s-a referit la situaţia de securitate în contextul evoluţiilor geopolitice din regiune.
„Este o problemă care prezintă interes nu doar pentru Republica Moldova, dar şi pentru alte state. Este necesar ca Guvernul să examineze posibilitatea formării unui grup de lucru interdepartamental pentru a elabora o nouă strategie a securităţii naţionale unde să fie evidenţiate în următoarea perioadă de timp care sînt problemele cele mai importante”, a adăugat secretarul CSS.
Mai mult, Alexei Barbăneagră a punctat că, acum, este necesar să fie schimbate, elaborate şi adoptate cel puţin 10 legi cu privire la securitate şi apărare.
Adrian Platon