Începînd  cu data de 6 februarie, adică exact peste o săptămînă, Parlamentul poate demara procedura oficială de alegere a noului Preşedinte al Republicii Moldova. Cel puţin aceasta reiese din Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui RM (art. 2, alin. (2), care prevede că „alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova se organizează cu cel mult 45 de zile înainte de ziua expirării mandatului Preşedintelui în exerciţiu”. În legătură cu aceasta, în mediul politic, în cel analitic, dar şi parţial în cel jurnalistic au început să apară informaţii despre diverse scenarii ce ar putea fi puse în aplicare.

Primul scenariu este că puterea se va grăbi să demareze cît mai repede posibil procedura de alegere a noului Preşedinte din două motive. În primul rînd, pentru că acum este numărul necesar de deputaţi pentru alegerea noului Preşedinte (minimum 61), iar cu cît mai mult se va întinde această procedură, cu atît mai mare va fi riscul ca unii deputaţi să se detaşeze de grupul respectiv. În al doilea rînd, puterea se va grăbi să aleagă cît mai repede şeful statului (exact aşa cum a procedat cu învestirea Guvernului Filip) pentru a nu „testa” nervii protestatarilor, deoarece există opinia că, cu cît se va întinde această procedură, cu atît ar putea creşte mişcarea protestatară.

Totodată, scenariul doi care se discută neoficial este diametral opus celui dintîi. Acesta presupune că puterea, din contra, va întinde cît va putea procedura de alegere a noului Preşedinte pentru ca între timp să mai scadă din tensiunea protestelor. Se consideră că liderii protestatarilor nu au capacitatea de a menţine viu un protest de amploare o perioadă mai lungă. Iar drept exemplu sînt aduse protestele demarate în luna septembrie 2015, care, către finele anului trecut, practic se stinseseră.

Al treilea scenariu presupune că puterea ţine alegerea Preşedintelui ţării în rezervă ca pe o posibilitate de detensionare a situaţiei politice, în cazul în care aceasta va deveni şi mai complicată în viitorul apropiat. Adică, dacă presiunea protestelor va creşte, alegerea noului Preşedinte va fi folosită ca o ieşire onorabilă din situaţie (nefiind ales şefului statului, Parlamentul va fi dizolvat şi se vor organiza alegeri parlamentare anticipate). Astfel puterea va merge în alegeri nu din postura de parte învinsă, care a trebuit să cedeze presiunilor protestatarilor, ci ca oricare alt jucător politic, deoarece alegerile vor surveni ca urmare a unei situaţii obiective.

Al patrulea scenariu (care, apropo, e creditat cu şanse minime de a fi implementat) este că, pentru a detensiona situaţia politică, puterea va accepta să voteze în Parlament un candidat la funcţia de Preşedinte identificat de protestatari. Noul Preşedinte ar urma să stea izolat la Preşedinţie, iar puterea reală în stat o vor exercita tot cei care o exercită şi în prezent. Avantajele pentru actuala putere în acest caz vor fi eliminarea riscului alegerilor parlamentare anticipate, dar şi lipsirea protestatarilor de un motiv serios pentru a-şi continua acţiunile.

Al cincilea scenariu (care, iarăşi, e prea puţin probabil) este că, în calitate de compromis, ar putea fi prelungit mandatul actualului Preşedinte pînă la eventuale alegeri directe ale şefului statului. Pentru aceasta însă ar trebui ca Legea Supremă să fie modificată fie prin referendum, fie în Parlament de către o majoritate constituţională. Astfel, din nou ar fi eliminat riscul alegerilor parlamentare anticipate, iar forţele protestatarilor ar fi dispersate, deoarece fiecare va lupta pentru candidatul său la funcţia de Preşedinte. Mai mult ca atît, chiar dacă opoziţia ar prelua funcţia de Preşedinte, puterea reală în stat (prin intermediul structurilor guvernamentale) oricum ar rămînea în mîinile celor ce o exercită şi în prezent.

Care din aceste scenarii va fi implementat, se va vedea în timpul cel mai apropiat. Deocamdată, cert este că alegerea viitorului Preşedinte al ţării ar putea fi atît o modalitate reală de detensionare a situaţiei politice, cît şi juca rolul scînteii ce va arunca în aer butoiul cu pulbere.

P.S.: Toate aceste scenarii rămîn în vigoare chiar şi în condiţiile în care Speakerul Andrian Candu a declarat deja că e gata să demareze procedura de modificare a Constituţiei în Parlament astfel încît următorul Preşedinte să fie ales de către popor. Aceasta pentru că nimeni nu dă nici o garanţie că propunerea respectivă va ajunge să fie implementată în practică şi că nu e din nou doar o momeală de genul celora care au mai fost în ultimul timp în relaţia dintre putere şi opoziţie.

Dumitru Spătaru