Ştirea că în Republica Moldova se creează o nouă formaţiune – Partidul Rusesc, a trezit un viu interes din partea consumatorilor de informaţie şi nu numai. În continuarea temei, CURENTUL vă propune un material despre persoana care se pare că stă în spatele noului proiect politic.
Este vorba despre avocatul Ilie Rotaru, care, pe profilul „formațiunii” de pe o rețea de socializare, a publicat „programul Guvernului pentru anii 2015-2020”.
Acesta este divizat în compartimentele economic, politic, justiție și lupta împotriva mafiei și a corupției. Documentul este semnat de Ilie Rotaru și presupune printre altele: naționalizarea tuturor imobilelor, interdicția de a ocupa funcția de deputat mai mult de două mandate, intentarea dosarelor penale doar de către „ministerul securității naționale” și MAI, numirea în funcție de judecători doar a persoanelor ce au depășit vîrsta de 30 de ani și cu condiția că sînt căsătorite. De asemenea, se propune lichidarea Centrului Național Anticorupție și a Comisiei Naționale pentru Integritate și consolidarea pozițiilor serviciilor de securitate.
Ilie Rotaru a candidat pentru postul de președinte al Republicii Moldova, de director general al Centrului Național Anticorupție și de Procuror General. Deși nu a fost ales, el promitea că nu se va lăsa bătut și că își va înainta candidatura la toate posturile la care va fi anunțat concurs pentru „a putea influența situația din Republica Moldova”. „Necătînd la faptul că unii încearcă să spună că sînt nebun și mi-am ieșit din minți la bătrînețe și nu am cu ce se ocupa, voi continua eforturile în această direcţie”, spunea atunci Rotaru.
Ilie Rotaru a făcut parte din Mișcarea Antimafie și din PDM. Pe vremea cînd a candidat la Președinție, el declara că are în vizor adoptarea unei noi Constituții.
A studiat dreptul la Moscova și a activat în calitate de lector universitar, colaborator științific la Academia de Științe a Moldovei, judecător, funcționar public, expert. În fișa sa autobiografică mai spune că este avocat al Baroului Iași din România.
Adrian Pancu